In prima mea calatorie, fusesem bolnava de frica. Frica de a nu o gasi niciodata pe mama. Si, chiar daca aveam s-o gasim, mi-era frica sa nu ajungem prea tarziu pentru a o salva. Astazi, cand treceam prin fiecare cartier murdar, dar colorat, am inceput sa ma relaxez. Curand, eram iesita pe jumatate pe fereastra, incantata, in timp ce incercam sa acumulez tot ce vedeam. Cladiri mici, mai vechi, din lemn cenusiu, inghesuite intre rudele lor mai mari din caramida – locuintele care rasareau. si a este tot, inlocuind casele unifamiliale. Desi aici, chiar si aceste noi constructii incepeau sa para obosite. Fetele cu diferite nuante de piele aruncau cate o privire pe ferestrele murdare, facand sa zambesc in timp ce istoricul din mine se trezea la viata.
Te prinde imediat, esti mereu in suspans, e o carte care te satisface pe deplin. - Diana Gabaldon
