Scopul vietii crestine este de a-L dobandi pe Duhul Sfant, de a fi in comuniune constanta cu Dumnezeu, de a cunoaste si de a face voia lui Dum[1]nezeu. Daca nu exista nicio dorinta in acest sens, atunci viata, din punct de vedere crestin, este lipsita de scop, fara sens si pustie. Dar, pentru a dobandi Duhul Sfant, trebuie sa ne curatim inima de patimi si, mai ales, de mandrie – mama tuturor patimilor si a pacatelor. Chiar si cea mai mica umbra de marire de sine este inacceptabila, iar cea mai subtila forma de iubire de sine devine un obstacol in calea salaslu[1]irii Duhului lui Dumnezeu in inima omului. Cel mai mic afront adus unei alte persoane este considerat un pacat impotriva iubirii, impotriva chipului lui Dumnezeu din om. Acest pacat este de[1]osebit de respingator pentru Duhul Sfant si Il inde[1]parteaza. Ni se cere sa luptam necontenit si inversu[1]nat impotriva pacatului care salasluieste atat in noi, cat si in afara noastra. Este nevoie de nevointa si de cumpatare statornica, astfel incat sa ne fie mai usor sa dezradacinam patimile si pacatele din inima si sa sadim in ea semintele virtutilor crestine.
