Saga sarmanilor

Romanul Saga sarmanilor, scris de banateanul Stanomir Petrovici, reconstituie traiectoria unei vieti, depanand crampeie din "timpuri amare" (deceniul stalinist) intr-un mic orasel de frontiera (Sannicolaul Mare) de emulatie cosmopolita, pe fundal istoric negresit, intr-un Banat multicultural, feliat asaltat de poftele vecinilor. Labirintul trairilor si meandrele istoriei se conjuga sub apasarile regimului comunist, evidentiind rautatea vremurilor si potriveala destinului… Descriptiv, impunand prin portetristica (feminina, cu deosebire), Miro, ca narator dedublat, traind adolescentin o viara fara varsta, ne face partasi la tragedia familiei sale in septembrie 1944, la dramele copilariei prin despartirea parintilor, evocand figura mamei Catita (mama cu gloante-n par, orfana), la marea colectivizare si valul deportarilor. Si reconstituind, cu o memorie fabuloasa si demaraj poematic, propria-i devenire, supusa atator incercari… – Adrian Dinu Rachieru, critic literar 

Autorul reuseste, intr-adevar, sa creeze o atmosfera, un ritm si o cuprindere spatiala de saga, termen care in dictionarele clasice denumeste povestirile vechi scandinave (sec. X-XIV). Ea vine din motivatia viziunii sale reflexive si melancolice precum ca Banatul sau, taiat dramatic de istorie, de fapt in trei (romanesc, sarbesc si unguresc), este o mica Europa multiculturala, unde oamenii de atatea etnii au comunicat, au convietuit si au creat o civilizatie invidiabila… Paginile narativ-dramatice si descriptiv-memorialistice-confesive se citesc cu lacomie pentru informatie a oricarui cititor. Este o excelenta scriere cu o valoare stilistica-denotativa indiscutabila despre un teritoriu si o comunitate totusi prea putin cunoscuta… – Grigore Codrescu, critic literar