Saga lui Erik Vikingul

Aceasta carte a luat nastere in urma nemultumirii mele legate de epopeile islandeze, una care s-a ivit inca de cand le-am citit prima data. Ma asteptasem sa fie niste povesti pline de minunatii si aventura, de monstri si demoni care cutreiera Pamantul in cautare de muritori pe care sa-i distruga. Credeam ca vor fi pline de fantezie si de inventii, si de imaginatie nelimitata.

In 1979 am scris o carte pe care am numit-o Basme, pentru fiica mea, Sally, cand avea 5 ani. Cand fiul meu, Bill, a implinit 5 ani, a trebuit, fireste, sa scriu o carte si pentru el. Vizitasem recent o expozitie vikinga la British Museum, asa ca l-am intrebat pe Bill daca i-ar placea o poveste cu vikingi si mi-a raspuns ca da. Am avut astfel ocazia sa scriu o epopee asa cum mi-ar fi placut mie sa fie, plina de aventuri extraordinare si de imaginatie fara limite, cu monstri si tot felul de creaturi si magie, si fantezie. De atunci si pana acum insa mi-am schimbat parerea despre epopeile islandeze. Am primit cele cinci volume de Epopei islandeze si le-am gasit absolut fascinante. Istoriile sunt intr-adevar spuse intr-un stil prozaic, dar exact asta este fascinant la ele. Aceste povesti sunt portrete ale vietilor unor oameni care au trait cu 700 pana la 1000 de ani in urma, sunt istorii lipsite de artificii narative si inflorituri retorice. Vieti care, desi traite la marginea civilizatiei, spun povestea unor oameni care au fost la fel de nobili, virtuosi, vicleni si mincinosi ca oricine altcineva din zilele noastre. Epopeile islandeze ne arata ca oamenii sunt peste tot si dintotdeauna la fel. Ce binecuvantare!