Rugaciuni universale

Dar ce este, pana la urma, rugaciunea, aceasta ramura inflorita – precum splendida Ramura de migdal a lui Van Gogh – din samanta Cuvantului primordial?

Sa fie insusi Cuvantul replicandu-se si cautandu-se pe sine – incolacit precum genomul vietii – intr-o varietate de expresii ce tind spre un paroxism al formei din starile existentiale tensionate? Sau mai degraba sa fie un simplu vehicul catre sinele persoanei, in care odihneste Cel fara margini si de nepatruns? Nu ne avantam spre o hermeneutica a prezentei numinosului orantei in cultura spiritului, ci ne limitam doar la a-l consemna o data in plus – cu recunostinta si incantare – si in aceste pagini, atent alese.

O imagine sugestiva a rugaciunii ne-o poate oferi expresia artistica. La Van Gogh, fluorescenta ramurii de migdal pare sa evoce o retea neuronala, o feerie de axoni inlantuiti in sinapse precipitate vertical si scaldate intr-o lumina de un alb dens, o lumina consistenta, asa-zicand. Avem aici imaginea rugaciunii iradiante, care naste o lume din galerii de sensuri ce se intretaie si se intrepatrund reciproc, fiind una, fara amestecare.

Autorul