Rezistenta anticomunista din sudul Bihorului: Grupul Stefan Popescu (1946- 1950). Marturii documentare inedite

„In istoria istoriografiei s-au produs, din Antichitate (de la Herodot, supranumit „parintele istoriei”) si pana astazi, schimbari semnifica‑ tive, fiind adoptate metode de cercetare noi, care au vizat aprofundarea cunoasterii trecutului, in toate aspectele sale. Acelasi fenomen l-au inregistrat si alte domenii umaniste sau tehnice, ca suport al progresului cultural, stiintific si tehnologic. Din aceasta perspectiva, este pe deplin justificat interesul, tot mai accentuat, pentru investigarea istoriei contemporane, mai ales dupa anul 1989, cand n-au mai existat obstacole ideologice in reconstituirea ei, in toate componentele sale, mai cu seama cele tragice, ale represiunii comuniste, prea putin sau deloc cunoscute. 

In contextul redescoperirii adevarului, cele peste patru decenii si jumatate (1945–1989) de deviere a istoriei noastre de pe directia fireasca de evolutie, pe un loc important – in contextul scoaterii la lumina a unor fapte si evenimente ascunse deliberat de autoritatile statului totalitar – se situeaza, neindoielnic, miscarea de rezistenta anticomunista din Romania, care a fost urmarita cu vigilenta si tenacitate de „paznicii feroci” ai sistemului (partidul, securitatea, militia, procuratura), cu scopul de a o anihila, abuzand de mijloace si instrumente de factura terorista, inspirate din practicile sovietice, care au atins cote monstruoase in lagarele din Siberia. 

In acest context, al reactualizarii – din motive obiective si justificate de ratiuni stiintifice – unor pagini din componenta tragica a istoriei noastre contemporane, a devenit necesara si investigarea formelor de represiune a rezistentei locuitorilor din Bihor la politica de sovietizare a tarii, demers istoriografic care isi are radacinile in chiar primii ani postdecembristi (1990– 1993), cand aparitia, mai ales in paginile presei, a unor articole despre soarta unor oameni care s-au opus regimului comunist, a reusit sa atraga atentia contemporanilor asupra unor realitati dramatice, pe care oficialitatile s-au straduit sa le pastreze sub tacere, fara sa reuseasca insa, devreme ce, dupa caderea comunismului, au iesit la lumina, cu o intensitate neobisnuita, in consens cu principiul ca „tot ceea ce este interzis acapareaza, la un moment dat, interesul public”, pentru ca numai in acest fel adevarul poate fi in cea mai mare parte restituit. 

Abordarea fenomenului general al instaurarii comunismului, cu sprijinul si sub controlul Moscovei, ca si al expresiei locale a acestuia, a con ‑ stituit, asadar, o problematica istorica de o certa insemnatate. In judetul Bihor, spre pilda, s-a configurat o preocupare activa pentru recupera ‑ rea unor aspecte necunoscute ale rezistentei anticomuniste. Cele dintai initiative, sub acest raport, au vizat partea de sud a judetului, unde – inca din perioada care precede alegerile din noiembrie 1946 – s-au manifestat fortele represive care au incercat sa blocheze exprimarea libera a votului, atacand partidele istorice (national -taranist si liberal), adevaratele exponente ale sensului democratic al desfasurarii evenimentelor. 

Respingerea modelului bolsevic de organizare a societatii era un fapt firesc si necesar, cu toate ca „mersul” istoriei noastre era deja stabilit de factori de decizie de la Moscova. Prin urmare, aparitia pe toata intinderea judetului Bihor a unor focare de rezistenta la politica noului regim a fost o realitate istorica semnificativa. Dupa decenii de cercetare, majoritatea acestora au fost identificate, precum si numele celor mai reprezentativi componenti ai lor.” – fragment din carte