Revista Scena9 nr.4 2021-2022

Când auzim despre vreo supraviețuire miraculoasă obișnuim să zicem că „ar trebui să se facă un film după chestia asta”. Majoritatea supraviețuirilor sunt însă mult mai puțin spectaculoase și adesea rămân anonime. 

Din martie 2020 încoace învățăm să prețuim și supraviețuirile la capătul cărora nu ne așteaptă nicio cameră de filmare și nicio strângere de mână. Suntem într-o continuă — și banală prin amploarea ei — luptă pentru supraviețuire biologică, economică și ideologică. 

Numărul 4 din Scena9 pe hârtie înseamnă 34 de feluri de-a supraviețui, în cuvinte, ilustrații și fotografii, semnate de jurnaliști, scriitori, artiști, filosofi și cercetători.

Îți lăsăm aici o parte din subiectele pe care le vei găsi în cele peste 200 de pagini:

Ioana Cîrlig scrie despre cum a trăit cele cinci luni dinainte de moartea mamei sale și despre rănile pe care i le-a lăsat perioada aceea. 

Venera Dimulescu cercetează ce s-a ales de un model de tratament psihiatric născut în timpul comunismului, ce punea în centru relația cu pacientul și îl vedea pe acesta ca pe o ființă umană. 

Ionuț Sociu reface firul vieții unuia dintre cele mai interesante personaje de care n-ai auzit: baronul Franz Nopcsa, descoperitor de dinozauri pitici, călător, etnograf, fotograf, spion, candidat la tronul Albaniei. 

Criticul de film Victor Morozov se întâlnește cu unul dintre eroii săi, scriitorul Radu Cosașu, nonagenarul autor al Supraviețuirilor, un om care s-a lăsat în voia vânturilor politice, culturale, amoroase care au măturat România din interbelic încoace. 

Andrei Pungovschi a fotografiat 8 oameni care au trecut prin momente în apropierea morţii – Holocaust, război, boli, accidente – şi i‐a întrebat cum s‐au schimbat felurile în care îşi trăiesc vieţile de după.

Cum supravieţuieşti, dacă ai ratat câteva dintre bornele importante de pe nesfârşita listă de condiţii obligatorii ale maturităţii? Ilustratoarea Simina Popescu răspunde la întrebarea asta într-o bandă desenată despre ciudățeniile cu care trăim ca adulți. 

Filosoful Cristian Iftode scrie despre felurile în care omenirea își construiește identitatea și se oprește asupra unei „definiții” narative: suntem toți povești în desfășurare. Ce facem însă cu cei care nu pot sau nu mai pot să-și spună povestea?

Moartea este un ingredient narativ esenţial în ficţiune, scrie criticul literar Mihai Iovănel. Sunt însă și morţi care ar putea fi evitate fără costuri artistice sau narative din partea autorului. Ce personaje ar salva Iovănel, dacă ar avea această superputere?

Ionuț Dulămiță a stat de vorbă cu Florentin Popa, unul dintre cei mai mișto poeți din generația nouă. Versurile acestuia au evoluat încet‐încet dinspre catharsis, dinspre defulare, înspre împărtăşire pur şi simplu.

Antropologul Adrian Deoancă pledează pentru reparație și mentenanță într-o epocă în care ne-am obișnuit să preamărim inovația. 

Évelyne Heyer, specialistă în antropologie genetică şi autoare a cărţii Odiseea genelor, vorbește într-un interviu despre poveştile conţinute de ADN‐ul nostru.

Mihai Mincan reconstituie portretul unui român care acum vreo 15 ani pleca într‐una dintre cele mai stranii, dificile şi absurde călătorii din istoria navigaţiei: traversarea Oceanului Arctic într‐o barcă de şase metri lungime. Dan Ungureanu o ilustrează.

Poate foraging‐ul – căutarea şi colectarea hranei în natură – să crească interesul oamenilor pentru protejarea habitatelor unor plante? Scrie despre asta Mona Petre, autoarea volumului „Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărut recent la editura Nemira. Ilustrațiile sunt create de Tuan Nini.