General | |
---|---|
Year | 2020 |
Others | |
Language | Engleză, Română |
Identification | |
Format | |
Dimensions | 21x27 cm |
Pages | 200 |
Cover | Paperback brosat |
Revista ARTA # 44-45/2020
25,00 lei
Year | 2020 |
---|---|
Language | Engleză, Română |
Pages | 200 |
„Iată un număr al Revistei ARTA al cărui dosar e centrat pe tema curatoriatului în artele vizuale contemporane. Cele două coordonatoare ale dosarului, istoricul de artă și profesorul Ruxandra Demetrescu și curatorul Diana Marincu, au invitat o serie de teoreticieni și curatori, români și internaționali, să discute despre rolul curatorului azi, în strânsă legătură cu situația excepțională creată de pandemia mondială. O parte dintre texte reprezintă o noutate absolută, iar unii autori au fost traduși pentru prima dată în limba română cu această ocazie. De asemenea, conținutul revistei a fost adaptat din mers și s-a renunțat la rubricile tradiționale pentru a invita artiști români să ne arate modul în care au reacționat la această conjunctură fără precedent. Astfel, trei capitole din revistă au fost dedicate producției de artă în timpul acestei carantine prelungite, provocare la care au răspuns 17 artiști: Silvia Amancei & Bogdan Armanu, Sandor Bartha, Liliana Basarab, Anca Benera & Arnold Estefan, Răzvan Boar, Alex Bodea, Răzvan Botiș, Roberta Curcă, Lucian Indrei, Lera Kelemen, Aurora Kiraly, Ciprian Mureșan, Lea Rasovszky, Ioana Stanca, Miki Velciov. În plus, 7 spații de artă din București și din țară ne arată proiectele pe care le-au inițiat în mod special pentru această situație de urgență. Îngrijit de cele două coordonatoare, acest număr dedicat curatoriatului și pandemiei constituie o premieră care merită continuată." – Magda Cârneci, Redactor-șef
„Interesul nostru s-a îndreptat spre acele atitudini, gesturi și alegeri profesionale care remodelează gama de instrumente ale curatoriatului contemporan. Diversitatea punctelor de vedere prezentate constituie o constelație teoretică, de la expoziția ca formă de evadare (Paul O’Neill) sau expoziția ca ritual care poate schimba paradigme de gândire (Liviana Dan), la mecanismele și capacitățile unei bienale de a crea un climat artistic transformator (Patrick Flores) sau ale spațiilor-memorie, construite de curatorul-performer, de a se situa în continuitatea realității și istoriei (Anca Mihuleț); alte direcții se referă la nomadismul lumii artei actuale (Iris Ordean) sau la tensiunile dintre artistul estic și curatorul vestic (Ileana Pintilie), în timp ce altele investighează consecințele pandemiei și solidaritatea socială (Flaviu Rogojan) și metodele de coagulare a unei comunități non-digitale în izolare (Övül Ö. Durmusoglu și Joanna Warsza), dar și practicile post-artistice în măsură să chestioneze „validarea” instituțională a artei contemporane (Sebastian Cichocki); constelația cuprinde, de asemenea, călătoria vizionară în planuri diferite ale existenței, ghidați de o conștiință reflexivă asupra universului (Adrian Notz) și propunerea unui curator neîndemânatic de a rămâne deschis posibilității de a strica ceva și de a repara, pentru a produce ceva radical (Dragoș Olea).” – Ruxandra Demetrescu și Diana Marincu, coordonatoare