Numărul 5/6 al revistei ARHITECTURA este dedicat arhitectului, pictorului, graficianului, scriitorului, jurnalistului, avangardistului Marcel Iancu (1895 București – 1984 Ein Hod, Israel).
Marcel Iancu a adus în România noul curent european și a deschis drumul arhitecturii moderniste, a contaminat tinerii arhitecți cu încărcătura ideologică a artelor „revoluționare” (cubism, abstractism, constructivism) și i-a pus în legătură cu cei mai prestigioși exponenți ai Mișcării Moderne europene. Asta după ce cu câțiva ani înainte, aflat la studii în Elveția, inițiase mișcarea DaDa.
Arhitectura nouă, promovată de Janco, a simplificat volumele arhitecturale și a renunțat la simetrie și legile sale, a reevaluat materialele de construcție și a negat ideea eclectică de „stil”.
Abordarea revoluționară a arhitecturii, privită prin excelență ca artă socială, s-a extins asupra întregului spațiu construit de la „interior” – scopul acțiunii de a clădi până la urbanism – scopul social al arhitecturii.
Marcel Iancu a fost vehement și tranșant în promovarea noilor idealuri, profund implicat în susținerea socială a noii abordări și neiertător față de adoptarea mecanică și mondenă a noului stil.
„Biroul de Studii Moderne" – firma de arhitectură creată și condusă de cei doi frați – a realizat peste 40 de clădiri semnate Marcel Iuliu Iancu, până la plecarea lor în Palestina, în 1941. Deși consacrat ca autor al primelor „reședințe moderniste” din București și România, Marcel Iancu este și autorul unuia dintre cele mai spectaculoase complexe de loisir interbelic – Ștrandul Kiseleff – dar și al unui sanatoriu montan de o puritate și forță de talie internațională.
În aproape 20 de ani, Marcel Iancu a experimentat formule îndrăznețe și inovative, a animat viața artistică a Capitalei, a deschis uși și perspective pentru viitor și pentru tinerii creatori, a fost inconstant și inconsecvent, dar întotdeauna autentic, convingător, pozitiv, constructiv și constructivist.
Janco rămâne simbolul unui spirit descătușat și dezlănțuit.
