Repertoriul de colinde ale cetelor de feciori din zona Vaii Superioare a Barcaului

Subiectul acestei cercetari doctorale a fost foarte bine ales, problematica abordata, a colindatului si colindelor intr-o zona folclorica din Salajul istoric fiind de mai multa vreme una de stringenta necesitate in etnologia si folcloristica romaneasca, incadrabila chiar in ceeea ce se numeste mai nou etnografia si folcloristica de urgenta.

Marele etnomuzicolog roman Ilarion Cocisiu (1910–1952) a lansat, la inceputul deceniului al saselea al secolului trecut, ipoteza inexistentei unui repertoriu substantial de colinde in intreg arealul nord-vestic al spatiului nostru etnocultural, disparitia vechilor colinde fiind pusa de el pe seama severului control instituit, dupa 1700, de Biserica Romana Unita cu Roma – Greco-Catolica in viata spirituala a satelor din Maramuresul istoric, din Tara Oasului si Ugocea, din Chioar, din Salaj, din zona Codrului si Campia Satmarului.

Aceasta ipoteza a fost numai partial argumentata de ilustrul folclorist muzical, care n-a putut cunoaste, pe atunci, realitatea coplesitoare ca tocmai din acest colt de tara aveau sa fie scoase la lumina variantele colind ale celor trei capodopere ale epicii versificate din folclorul romanesc: Miorita, Mesterul Manole si Soarele si Luna, si de aceea s-a referit mai cu seama la institutia cetei de feciori si la schimbarile repertoriale ale acestora, marcate, intr-adevar, de interventia culturala puternica a Bisericii Romane Unite, prin manastirile greco-catolice atat de influente de la Bixad si Máriapócs (Szabolcs-Szatmár-Bereg Megye-Ungaria). Ideea lansata de Ilarion Cocisiu n-a putut fi discutata deschis de alti cercetatori in conditiile rezervelor ideologice si interdictiilor din perioada comunista, cand nu s-au putut angaja investigatii lamuritoare asupra problematicii, singurele materiale despre colindat si colinde fiind adapostite in colectii particulare si in fondurile arhivelor de specialitate din Bucuresti, Cluj si Iasi, sau in lucrari monografice locale sau zonale, nedestinate publicarii. Fara sa fi fost valorificate din 1948–1949 pana in 1989, materialele inedite din arhive si biblioteci isi asteptau cercetatorii.

Asa cum se prezinta, cercetarea aceasta este rezultatul unei munci sistematice din perioada studiilor de doctorat, bine indrumata de la inceput, de domnii profesori Ion Simut si Florin Cioban, pe care, in ultimii doi ani, am incercat sa-i sprijinim si noi in documentarea intreprinsa la Arhiva de Folclor a Academiei Romane, unde i s-au pus la indemana fondurile inedite de manuscrise, notele de teren ale specialistilor clujeni din Fondul Auxiliar Literar si din inregistrarile sonore ale Fondului de Magnetofon. (Prof. univ. dr. Ion Cuceu)