Relatiile anglo-romane dupa 1920 au avut ca principal obiectiv problemele economice, financiare si comerciale. In acea perioada, Romania prezinta contraste izbitoare intre subdezvoltarea inradacinata puternic si inflorirea, chiar daca inegala, a industrializarii si urbanizarii. „Eminamente agricola” inainte de razboi, Romania interbelica devine „o tara prezentand categoric aspectele economiei mixte: agricole si industriale”. In aceasta perioada, industria s-a dezvoltat si a devenit din ce in ce mai capabila sa satisfaca nevoile consumatorilor, iar importurile de materii prime si bunuri semiprelucrate au crescut intr-un ritm mai rapid decat cele de articolele finite. In primul deceniu de dupa desavarsirea unitatii statele „Romania reusise sa-si sporeasca productia industriala cu 50% […]. In dezvoltarea aceasta rapida se dovedea un ritm de desfasurare similar celuia in care se dezvoltau industriile cehoslovace si poloneze”. Chiar si agricultura a dat semne de schimbare: in mod traditional ea se baza pe productia de cereale, iar acum s-a inregistrat o usoara deplasare spre cultivarea legumelor si plantelor industriale. Totodata, este de subliniat ca, in toate ramurile economiei, statul si-a asumat un rol conducator din ce in ce mai accentuat – desi respecta proprietatea privata si garanta capitalul privat, fie intern fie extern – cu scopul de a planifica si controla asupra a ceea ce a ajuns sa fie numita „economia nationala”.
