Regi, sfinti si anonimi

Ce fac arheologii si antropologii in spatele usilor inchise, pe teren, in laborator sau in muzeu? Cum ajung osemintele celor care au murit acum mii de ani sa devina obiect de studiu si cum sfarseste cineva exponat intr-o colectie antropologica? Cartea de fata isi propune sa raspunda la aceste intrebari, pornind intr-o calatorie pe urmele cercetatorilor: ce intrebari gasesc ei interesante si cum vorbesc despre corpuri? Acesta nu este un text despre cunoasterea pe care oamenii de stiinta o detin despre corpul uman. In schimb, el va va provoca sa porniti intr-o explorare care poate parea mai putin obisnuita la prima vedere: oamenii de stiinta, arheologi si antropologi, devin subiecti pe care ii vom urmari la lucru. Sociologul si filosoful francez Bruno Latour compara procesul stiintific cu o poveste, in care obiectul de studiu si cercetatorii, asemenea unor eroi, trec prin mai multe incercari (pasii analizei stiintifice), iar la final ies altfel decat au intrat in poveste. Datele stiintifice pe care le consideram un fapt, date obiective, sunt in realitate rezultatul unui proces de traducere: arheologii sau antropologii decupeaza realitatea prin prisma propriilor „prejudecati” academice si dau un sens materialelor pe care le studiaza. La final, ei propun un anumit raspuns la intrebarea cine suntem noi ca fiinte istorice. Cum variaza insa acest raspuns in functie de contextul istoric, sau de cel personal?

Studierea ramasitelor umane in particular ofera oportunitatea unica de a intra in contact cu oamenii trecutului. Arheologii le descopera in timpul campaniilor de teren, iar antropologii le studiaza in laborator. Insa, dupa cum au observat tot mai multe voci in ultimii ani, asa cum se desfasoara in prezent analizele si studiile axate pe oseminte umane, mortii isi pierd adesea identitatea si devin doar niste obiecte, asemenea oricarei alte categorii de material arheologic – ceramica, sticla, piatra. Astfel, pana sa chestionam oasele in sine, intai ar trebui sa intelegem ce vrem noi ca cercetatori de la ele. Oare nu proiectam asupra lor prea adesea propriile noastre perspective asupra trecutului, fara sa fim constienti de asta? Nu doar ca acest lucru are implicatii etice, deschizand discutii legate de valoarea unui corp uman, dar si practice, putand sa ne limiteze in cum alegem sa intelegem identitatile trecutului.