General | |
---|---|
Authors | Ioan Paul Chiș |
Publisher | Hamangiu |
Year | 2022 |
Others | |
Language | Română |
Identification | |
ISBN-13 | 9786062719586 |
Format | |
Dimensions | 145x205 |
Pages | 304 |
Cover | Paperback brosat |
Redeschiderea procesului penal in cazul judecatii in absentia
65,00 lei
Authors | Ioan Paul Chiș |
---|---|
Publisher | Hamangiu |
Year | 2022 |
Language | Română |
Pages | 304 |
Odata cu intrarea in vigoare a noului Cod de procedura penala la 1 februarie 2014, a fost reglementat, sub forma unei cai extraordinare de atac, remediul incident in cazul desfasurarii unei proceduri penale in absentia, care are la baza necesitatea salvgardarii dreptului la aparare al persoanei judecate si condamnate in lipsa, aceasta bucurandu-se astfel in noul ciclu procesual de plenitudinea drepturilor si garantiilor acordate oricarei „persoane acuzate de o infractiune” in sensul art. 6 din Conventia europeana a drepturilor omului.
Cartea Redeschiderea procesului penal in cazul judecatii in absentia este structurata in sase capitole, la randul lor divizate in sectiuni, in functie de necesitatile de sistematizare a materiei cercetate. Astfel, in primele trei capitole sunt prezentate principiile generale ale cailor de atac si cele specifice ale cailor extraordinare de atac, locul institutiei examinate in sistemul procesual penal roman, aspecte de drept comparat, jurisprudenta Curtii Constitutionale, a Curtii Europene a Drepturilor Omului si a Curtii de Justitie a Uniunii Europene.
Urmatoarele capitole sunt dedicate analizei exegetice a dispozitiilor legale in domeniu, incercandu-se o definire a termenului „in lipsa” pe care se grefeaza calea extraordinara de atac, fiind apoi prezentate procedura de exercitare a redeschiderii procesului penal, cu tot ceea ce aceasta presupune, conditiile de fond si de forma ale cererii, competenta instantei de judecata, masurile premergatoare, admiterea in principiu a caii de atac si efectele acestei masuri.
In final autorul formuleaza atat opinii critice ale actualului sistem, cat si consideratii pertinente de lege ferenda, lucrarea Redeschiderea procesului penal in cazul judecatii in absentia putand constitui astfel un reper pentru o viitoare imbunatatire a cadrului legal in materie, in scopul asigurarii pentru toate persoanele acuzate a dreptului la un proces echitabil in sensul cel mai larg al termenului.
Despre autor
Ioan-Paul CHIS este doctor in Drept, disciplina Drept procesual penal; Procuror la Parchetul Militar de pe langa Tribunalul Militar Bucuresti.