Noaptea lui Thomas Kuhn
Cînd Thomas Kuhn a început să scrie
Structura revoluţiilor știinţifice
își contempla căsnicia destrămată
în biroul cu tapete albastre
care nu lăsau niciun loc din perete neacoperit.
A văzut cum îi pleacă soţia
și îi venea să arunce cu scrumiera,
un obicei din universitate pe care-l avea cînd
dezbaterile cu colegii filosofi deviau în non-sens.
Întreaga viaţă îi devia în non-sens
și acum se afla într-un birou cu tapete albastre,
un Univers în care Soarele e cel care se rotește
în jurul Pămîntului.
Pînă într-o noapte cînd a văzut punctele luminoase de pe cer,
ceea ce demult, în altă paradigmă erau
decoraţii divine pe boltă,
acum însemnau altceva,
corpuri cerești din hidrogen și heliu,
la mii de ani lumină distanţă,
curbînd spaţiul, timpul și lumina,
schimbînd poate și cursul evenimentelor,
posibilităţi infinite.
Pe stradă, cîţiva cheflii rîdeau și ciocneau halbe
și chiar dacă Thomas Kuhn nu bea,
damful lor i-a inspirat bucurie,
temelie pentru o nouă paradigmă în care lucrurile
în sfîrșit capătă sens.
