Ratatii

Un cadru de nadejde al colectivizarii dejiste – ramas nostalgic al acelor vremuri sinistre pana si in postdecembrism – vrea sa-l modeleze dupa chipul si asemanarea sa grotesca pe unul dintre copii. Din dragoste parinteasca, il arunca, mic fiind, spre cer, pentru a-l prinde in bratele-i ocrotitoare. Insa a venit vremea sa-l arunce si in valtoarea vietii, fara sa stie daca aceasta il va trimite inapoi la fel de curat cum il lasa cerul sa cada in bratele sale vanjoase. Timpul va dovedi ca, mai curand, copilul fusese aruncat in lume odata cu apa murdara din albia de porci a familiei.

In romanul Ratatii, Gellu Dorian scoate la suprafata cateva dintre gunoaiele venite odata cu apele tulburi ale unei jumatati de veac romanesc.
Vasile Spiridon