„Alexandre Kojève este cunoscut mai ales ca interpret al filosofiei lui Hegel, drept cel care, prin seminarul pe care l-a susținut între 1933 și 1939 la École Pratique des Hautes Études din Paris, a contribuit decisiv la introducerea gândirii hegeliene în spațiul cultural francez. În decursul secolului XX, seminarul său a căpătat o aură aproape mitică: legenda care s-a răspândit este cea a unui maestru al genului epic, a unui „povestitor” înnăscut, capabil să transforme parcursul riguros și construcția severă a Fenomenologiei spiritului într-un pasionant bildungsroman în care conștiința, traversând încercările și caznele negativului, ajunge în cele din urmă la „Înțelepciune”. Magnetismul personalității sale, talentul său pedagogic, dexteritatea sa în a ilumina zonele întunecoase ale operei hegeliene și de a face vizibilă continua relevanță a acestui text au atras și au fascinat un auditoriu divers și exigent, grație căruia tematicile abordate în seminar au iradiat asupra întregului discurs teoretic contemporan (și nu doar asupra spațiului restrâns al filosofiei academice). Kojève s-a impus astfel ca „eminența cenușie” a filosofiei franceze postbelice, geniul tutelar al operelor lui Georges Bataille și Raymond Queneau, o referință nedezmințită a operei lui Raymond Aron, „singurul maestru” recunoscut de Jaques Lacan. Însă inteligibilitatea sporită pe care textul hegelian a dobândit-o grație comentariului lui Kojève a putut apărea și ca profund suspectă. Bănuiala era că aceasta ar fi fost obținută cu prețul unei desfigurări a proiectului global al filosofiei hegeliene, al simplificării unor analize decisive, al eliminării unor dimensiuni centrale ale Fenomenologiei. În această optică critică, A. Kojève apare ca un interpret care se îndepărtează de rigoarea construcției hegeliene, pentru a o mobiliza într-un proiect care îi este străin. Astfel, el și-ar fi proiectat propriile sale idiosincrazii – metafizic dualiste, radical-istoriciste, antropologic-atee, revoluționar-emancipatoare – asupra textului hegelian și ar fi propus o reconstrucție atât de ingenioasă a Fenomenologiei, încât „sensul hegelian al lui Hegel” (Mikel Dufrenne) devine cu totul de nedeslușit. Într-un sens istorico-filologic, aceste „distorsiuni” ale textului hegelian sunt imputate grefării, pe trunchiul hegelian, a unor problematici deopotrivă heideggeriene și marxiste. Este neîndoielnic că, în comentariul kojèvian, asprimea textului hegelian pare întru câtva atenuată, că Hegel, citit prin lentila comentatorului său, devine un autor (relativ) inteligibil. De asemenea, este evident că unghiul interpretativ adoptat de Kojève este de natură a favoriza o apropiere între gândirea hegeliană, pe de o parte, și fenomenologia existențială a lui Heidegger și analiza socială a lui Marx, pe de altă parte. … Rezervele suscitate de deciziile interpretative, fără îndoială necanonice, se sprijină însă pe o alternativă tranșantă – cea între o exegeză riguroasă și o violență hermeneutică gratuită, între o ortodoxie interpretativă și o originalitate doctrinală –, incapabilă să dea seama de complexitatea strategiei hermeneutice adoptate de Kojève. Într-adevăr, gestul său filosofic specific constă tocmai în contestarea acestei dihotomii rigide, în afirmarea posibilității unei situări simultan fidele și eretice în raport cu Hegel, a unei fidelități subversive sau a unei erezii recuperatoare. Unul dintre obiectivele textelor care urmează este tocmai cartografierea diferitelor declinări pe care le primește acest atașament paradoxal față de filosofia hegeliană.”
Texte
Ovidiu STANCIU
Kojève, Heidegger și „sarcina filosofică principală a viitorului”
Ana-Silvia MUNTE
Între eroare și paradox. Kojève și monismul hegelian
Ștefan IORDĂNESCU
Natură, Negativitate, Libertate. Interpretarea lui Kojève la Fenomenologia spiritului din perspectiva unei filosofii a naturii
Adrian GRAMA
Kojève și teoria dezvoltării
Diana BULZAN
Conceptul de istorie la Benjamin și Kojève
Alexandru RACU
Strauss și Kojève. Termenii, semnificația și miza unei dezbateri
Andrei CHIȚU
„Omul nu este o simplă cărămidă”. Kojève despre istorie și antropologie
Alex CISTELECAN
Statul universal și omogen – cum altfel?
Andrei STATE
Kojève, Fukuyama și ideea sfârșitului istoriei
Alte titluri pentru AlexandruCistelecan (autor):
Diacritice (2013)
,
Plante exotice. Teoria și practica marxiștilor români (2015)
,
Zece femei (2019)
,
De la stânga la stânga. Lecturi critice în câmpul progresist (2019)
,
Fete pierdute – Notițe pentru o istorie a poeziei feminine românești (2021)
,
Marea regresie (2018)
,
Ce mai rămâne din Mai 68? (2018)
,
Alte titluri pentru AlexandruRacu (autor):
Apostolatul antisocial. Teologie și neoliberalism în România postcomunistă (2017)
,
Alte titluri pentru AndreiState (coordonator):
Politicile filmului. Contribuţii la interpretarea cinemaului românesc contemporan (2014)
,
Plante exotice. Teoria și practica marxiștilor români (2015)
,
