Pubis. Invincibila cetate

„Pubis” este un „kleine bildungsroman” al evolutiei personajului-narator, devenit Pip prin gratia Estellei de la nastere pana la sfarsitul adolescentei, timp in care incearca sa-si descopere propria sexualitate, sexualitatea in general, precum si jaloanele pe care destinul i le pune in fata. Credem ca nu exista persoana care, incepand de la o varsta mai frageda sau nu tocmai, sa nu se fi privit in oglinda sau sa-si fi investigat propriul trup cu maxima curiozitate. Uneori, copiii fac lucruri care oamenilor mari li se par ingrozitor de indecente, dar uita ca, la randul lor, au fost odata copii si n-au purtat dintotdeauna masca de acum. In ciuda anturajului, personajul evolueaza frumos cu ajutorul sportului care il salveaza de la un destin tragic. In acest miniroman, apare un personaj inedit, cainele Demon, care reprezinta o adevarata materializare sufleteasca si un alter ego al personajului narator. Persoana a doua folosita pe tot parcursul textului construieste o relatie de apropiere intre cititor si narator.

Octav Bozintan (nascut in Ploiesti, la 01. 04. 1961) este laureat al concursului „Panait Istrati“ in anul 1991, initiat de Radio Romania Cultural si Radio France International. Din 1991 este colaborator al TVR 2, colaboreaza cu revista „Albina“, publicand articole si povestiri, cu Radio Romania Cultural si Radio Romania International. Intre anii 2006 si 2008 este titular ar rubricii saptamanale „Vedete in literatura“, din cadrul emisiunii „Veniti cu noi pe 2“, difuzata de TVR 2, in care autorul prezinta carti ale celebritatilor din diverse domenii.  fost dintotdeauna preocupat de literatura, iubind cartea ca obiect si, evident, pentru continut. Imediat dupa Revolutie scrie romanul „Hanul pacatosilor“, care, desi aparut in tiraj foarte mic, intra in atentia criticii si nu numai. Directia  Generala  a Penitenciarelor achizitioneaza o mare parte din tiraj, cartea servind si astazi drept manual tinerilor ofiteri. Sociologul Bruno Stefan isi bazeaza pe aceasta lucrarea de doctorat, intitulata „Mediul penitenciar romanesc“, publicata la Editura Institutul European, Secolul XXI. Cartea este tradusa si publicata in  America,  sub titlul „New Europe, Old Jails“, la Editura InterAcademic Press.

Fragment din cartea Pubis. Invincibila cetate de Octav Bozintan:

"Se zice ca fulgerul nu cade de doua ori in acelasi loc, dar e cam indoielnic. Savanti de marca au constatat contrariul si inclini sa le dai dreptate, pentru ca uite cum sta tarasenia. Intr-un viitor atat de indepartat incat abia il intrezaresti, samsara se roteste din nou si te ia la intrebari. Treci pe la un magazin unde a aparut o fata noua. Ceri, platesti, iar la iesire te intorci si zambesti. Ti se raspunde la fel, te intorci si pleci ganditor. A doua zi revii. Si a treia. Zambetul nu-ti mai ajunge. Te destainui unui prieten care incepe sa rada. Nu de tine, de situatie. Afli ca fata ii e ruda apropiata si te-ar putea ajuta. Curand, vorbele mesagerului iti transmit ca zambetul nu este doar de complezenta, ci reciproc consimtit. Exulti, ceri un numar de telefon, suni, vorbesti, gata. Esti regele universului, atoatebiruitor si cel mai tare din parcare. Duminica la ora trei e libera. Nu eziti sa-ti spui ca e un moment cam tampit, ceas pentru ordonante si servitoare la coltul Cismigiului, cum ar fi zis coana-mare, dar ce realizare! Cele doua nopti ramase trec pline de imagini, sunete si bucurii a ceea ce crezi c-o sa fie.

Uite c-a venit si ora trei. Usa e deja inchisa, dar prin geam poti sa o vezi schimband cateva vorbe cu colegele, se imbraca in graba si iese prin spate. Vine. Supla, cu pas elastic, cu par de culoarea bananei. O cuprinzi pe dupa umeri si raspunde la fel. Ochii stralucesc, zambetul vorbeste fara vorbe. Urmau o dupa-amiaza, o noapte de exceptie si, cine stie?

Te apleci s-o saruti si te retragi brusc.

– Mai bine mergem la mine.

Consimte fara niciun comentariu, de parca stia ca facuse ceva rau. Desi stai relativ aproape, conduci repede ca sa scurtezi drumul. In lift incerci sa nu respiri deloc. Descui si o inviti sa stea pe fotoliul de vizavi, cat mai departe. Senzatia nu mai este doar olfactiva, se amplifica, vine direct din creier, se infige acolo, ramane, nu se da dusa cu niciun pret. Fata nu e proasta deloc, asa ca pana la urma isi da seama.

– Stii, a fost ziua unei colege. A adus o gramada de chestii. N-as fi mancat din toate, dar n-am rezistat.

Fie, iti spui ca n-are nicio vina si te decizi sa faceti   o incercare. Pe  cat posibil, eviti s-o saruti. Ea este cat  se poate de amabila, se straduieste din rasputeri, dar nu reuseste sa clinteasca nimic. Pentru orice barbat asta    e o rusine ingrozitoare. Iti aprinzi o tigara si privesti oriunde, numai in ochii ei nu. Dupa aia incepi sa razi cu un ras care nu-i al tau, incercand sa-i abati atentia de la ceva ce nu poate fi evitat. Macar incerci.

Cu un simulacru de zambet mai degraba trist se imbraca, promite ca ne mai vedem, dar stii ca nu-i asa, iese pe usa si dispare pentru totdeauna. N-ai nas nici macar s-o conduci pana la lift. Privesti in tavan si urli din toti rarunchii tai neputinciosi:

– Dumnezeii tai de usturoi cu cine ti-a inventat neamu’, ca n-am putut sa-ti suport duhoarea niciodata! Na, uite ce mi-ai facut!

Nu-ti ramane decat sa te imbeti.

Ti se pare ca faci parte din categoria celor pentru care bomboana este intotdeauna in mana cealalta? Ei, sa fim seriosi, oricine o mai nimereste din cand in cand, chiar daca nu asa des pe cat ar vrea, dar despre asta alta data."