Psaltirea in talcuirea Sfintilor Parinti, volumul 1

Psaltirea este o obsteasca vindecare care cuprinde doctoria fiecarei patimi, dupa Marele Vasilie. Si dar nu este la oameni nici fapta, nici cuvant, nici patima, nici cugetare, careia sa nu ii poata afla omul leacul in cartea acesta, fiindca aceasta este o adunare plina de tot felul de petrecere si de privire [duhovniceasca] cu mintea, este o vistierie obsteasca de invataturi, care fiecaruia ii daruieste ceea ce ii trebuieste, pentru ca si ranile cele vechi ale patimilor le curata, si celui ce de curand s-a ranit de vreo patima, in graba ii da vindecare, si pe cel intreg dupa fapta buna, il pazeste, si toata patima cu totul i-o ridica, si toate acestea le lucreaza cu oarecare dulce mangaiere, si cu o intreaga-inteleapta si cinstita indulcire, adica cu dulceata glasului, ca impreuna cu ascultarea cea domoala si veselitoare (care se pricinuieste prin dulceata si prin cantare), nesimtit primim folosul cel din cuvinte, dupa pilda inteleptilor doctori, care, cand voiesc sa adape pe vreun bolnav cu vreo bautura amara si iute, ung marginea paharului cu miere, precum zice Marele Vasile. Si asa, dupa ceea ce se vede, cantam cu dulceata, iar dupa lucru si adevar, ne invatam cu sufletele, si pomenirea cuvintelor celor ce se canta nestearsa o intiparim in inchipuirea noastra. Deci psalmul este cuvant catre Dumnezeu, venire a ingerilor, izgonire a demonilor; psalmul este asezare lina a sufletelor, odihna a ostenelilor celor de zi, departare a fricilor noptii; psalmul este intarire a incepatorilor, crestere a celor ce sporesc si imputernicire a celor deplini; psalmul este arma nebiruita, odor nejefuit, impodobire de suflet preabuna, deopotriva imparatilor si celor simpli, stapanitorilor si celor ce sunt stapaniti, ostasilor si neostasilor, inteleptilor si neinvatatilor, monahilor si chinoviarhilor, preotilor si celor din lume (mirenilor), locuitorilor uscatului si ai ostroavelor, lucratorilor de pamant si corabierilor, batranilor si tinerilor; pe scurt – fiecarei varste, si stari, si vointe, si obsteste, si in parte si totdeauna. Psalmii lui David sunt prea-folositori de suflet si prin case, si prin targuri, si prin biserici, si prin cai, si in fiecare loc, precum indeobste este folositoare suflarea aerului si revarsarea luminii si intrebuintarea focului si a apei, si cate altele sunt ca acestea obstesti la toti si de trebuinta. Si cel mai minunat este lucrul acesta, [anume] ca psalmii, cu dulcea lor cantare, nu numai mangaie sufletul celor ce-i canta, cand lasa mestesugurile si lucrul mainilor lor, ci inca si pe insisi cei ce ostenesc, cantand intru lucrare, ii mangaie si ii usureaza. Iar sfarsitul tuturor acestor minunate lucrari este unul: a face adica pe cel ce-i canta si-i citeste, si intelept, si dumnezeu dupa har…