Problema mantuirii in Faust al lui Goethe

Nae Ionescu ia ca punct de pornire personajul Faust al lui Goethe pentru o noua dezbatere asupra problemei mantuirii omului. Datorita potentialului ei de crestere in constiinta noastra, am inclus aceasta carte in Colectia Logós spermatikós. Avem aici o imagine clara a modului metodic si original de gandire al filosofului roman.

Fragment Problema mantuirii in Faust al lui Goethe

II. PROBLEMA MANTUIRII

Primul termen al mantuirii: caderea in pacat

Doua conceptii despre pacat: crestinismul si iudaismul

Excurs: Pelagius si Origen

Al doilea termen al mantuirii: ridicarea din pacat

1. Problema salvarii inseamna, intr-un limbaj mai romanesc, incercarea omului de a se mantui. Preocuparea aceasta de a se mantui nu poate sa o aiba omul decat in momentul in care el are constiinta caderii, constiinta inferioritatii lui fata de ceea ce ar putea sa fie.

In constiinta caderii omului se afla iarasi un moment foarte necesar in aceasta punere a problemei mantuirii, caci pentru ca un om sa se poata mantui insemneaza ca el trebuie sa fie in esenta mai bun decat este actualmente, adica sa existe in el posibilitati de ridicare morala si de ridicare metafizica; adica omul se recunoaste in adevar pe o treapta inferioara de viata spirituala, dar aceasta treapta inferioara de viata spirituala nu determina propriu-zis insasi esenta lui: el nu este pentru vecie asa cum este, ci are posibilitatea de a deveni mai bun, posibilitate garantata oarecum, in inchipuirea omului obisnuit, [de faptul] ca, odata, el a fost asa cum ar trebui sa fie sau cum ar vrea sa fie.

Vasazica, problema aceasta a mantuirii presupune o stare inferioara, care nu este starea lui naturala, ci starea in care a ajuns gratie unor imprejurari oarecare. Prin urmare, omul a fost intr-un anumit moment bun si a incetat sa fie bun; aceasta insemneaza ca omul a cazut.

Un termen, prin urmare, al problemei acesteia a mantuirii este reaua stare sau starea de inferioritate, dezagregarea spirituala a omului, dezagregare intamplata in cursul istoriei.

Al doilea termen trebuie sa fie pozitia ultima catre care se indreapta acest om in necesitatea, in tendinta lui de a se mantui. Despre aceasta insa, mai tarziu. Deocamdata sa discutam prima parte.

2. In mentalitatea noastra europeana, care este stapanita in structura ei intima de religiozitatea crestina, aceasta cadere a omului este intr-adevar teoretizata. Ce insemneaza aceasta? In crestinism este teoretizata printr-un mit, mitul caderii omului in pacat. Adam si Eva au mancat marul din pomul cunostintei si, prin urmare, au decazut din situatia in care erau. Spun insa ca aceasta teoretizare este exprimata printr-un mit. De ce printr-un mit? Pentru ca, propriu-zis, aceasta poveste a pacatului originar nu poate sa fie luata in intelesul acesta literal – si o sa vedem imediat de ce. Dv. poate ca ati auzit ca exista mai multe posibilitati de interpretare a acestui mit al pacatului originar: este o forma literala si este o alta forma, care intelege prin acest pacat originar numai un simbol. Forma literala este aproape pozitiva. Acela care a exprimat-o in formula cea mai pregnanta este Sfantul Augustin: peccatum est dictum vel factum, vel concubitu, contra legem aeternam; pacatul ar fi „vorba sau fapta, sau dorinta impotriva legii eterne”.