Prizonierul

„În perioada cât am fost student am scris jurnalul Eu și lumea, în care m-am arătat a fi în contradicție cu regimul dictatorial al puterii sovietice și al Partidului Comunist. În aceste jurnale intime am descris copilăria mea zbuciumată, foametea din 1946-`47 din RSSM, mi-am declarat atitudinea mea față de conducătorii regimului comunist.

Fiind urmărit, am fost arestat la 27 mai 1947, împreună cu jurnalul Eu și lumea. După un an de cercetări și torturi, am fost judecat la 22 iunie 1948 de către Tribunalul militar al forțelor de interne din regiunea Odesa, conform articolului 54-1a din Codul penal al Ucrainei „pentru înaltă trădare”, la 10 ani de închisoare cu regim sever. Am fost internat în lagărul nr. 7, codificat „Ozerlag”, din regiunea Irkutsk, cu sediul la Taișet. Am muncit la construcția căii ferate Taișet–Lena în componența coloniilor 010 (la kilometrul 150 ), 03 (la kilometrul 173) și 048 (în orașul Taișet). După moartea lui Stalin, în urma unor demersuri către redacția ziarului Pravda și Procuratura supremă militară din Moscova, s-a făcut o revizuire a dosarului de către Tribunalul militar al districtului militar Odesa și la 15 octombrie 1954 am fost reabilitat și eliberat din lagăr.

M-am întors la Chișinău și m-am angajat la redacția ziarului Tinerimea Moldovei în calitate de lucrător literar, apoi, din 1958 – șef al Secției literare la revista umoristică Chipăruș. Mi-a fost restituit jurnalul Eu și lumea.” (Alexei Marinat, Autobiografie)