Pana in anii postbelici, ideea zborului in spatiu era doar un joc pe taramul fictiunii, un exercitiu de imaginatie captivant, ce inspirase generatii de scriitori si cititori. Usor de proiectat in fictiune, voiajul cosmic parea inca de negandit in realitate. Din acest motiv, momentul de cotitura – lansarea primului satelit artificial, in octombrie 1957 – a venit brusc, bulversand opinia publica si structurile imaginarului cosmic. Evenimentul a creat o unda de soc in societate, dupa care s‑a instalat o stare de euforie, venita pe un strat mai vechi, sedimentat in secolele anterioare, cand febra observatiilor astronomice cultivase interesul pentru misterul corpurilor ceresti. Dupa 1957, naratiunile despre spatiul cosmic s‑au diversificat si s‑au transformat profund, iesind din registrul predominant literar pentru a patrunde, sub diverse forme, si in alte sfere de activitate. Nu la multi ani distanta de la experienta dramatica a celui de‑Al Doilea Razboi Mondial, spatiul cosmic si explorarea sa ofereau lumii postbelice, in mijlocul tensiunilor si clivajelor specifice Razboiului Rece, un ideal si un sentiment de speranta: societatea anilor 1950–1960 privea viitorul cu incredere si optimism, influentata puternic de reprezentarile si scenariile futuriste ce speculau posibilitatile pe care le aducea noua era spatiala. (din „Introducere”)
