Domnul i‑a primit pe cei milostivi, fara sa‑i mai intrebe nimic altceva. Caci oamenii acestia au putut sa iubeasca pe pamant cu iubire activa si reala, fiindca au fost suficient de deschisi incat sa incapa in ei si iubirea dumnezeiasca a veacului viitor. Or, oamenii care au savarsit faptele iubirii erau nedumeriti de cele pe care le‑a vazut in ei Domnul. Cum puteau sa faca pentru Hristos, ceea ce au facut pentru altii? Pentru ei, era atat de firesc sa traiasca in spiritul iubirii, incat au facut‑o fara sa se gandeasca la altceva.
Sa stiti ca nu ne vom mantui prin ceea ce vom face numai cu incordarea inimii, impunandu‑ne doar sa tinem minte poruncile Domnului. Poruncile trebuie sa ne patrunda in trup si in sange atat de adanc si de desavarsit, incat sa ajunga miscare fireasca a sufletului, nu simpla ascultare de Legea care ne‑a fost data din afara. De aceea, daca cineva crede ca este milostiv, ca are grija de bolnavi, ca ii cerceteaza pe cei intemnitati, ca ii hraneste pe cei flamanzi si ca ii imbraca pe cei goi – sa‑si puna intrebarea: Le face pe toate acestea din toata inima sau din simplul simtamant al datoriei si de teama ca va da raspuns pentru faptele sale? Daca o facem numai din datorie, atunci, Dumnezeule, cat de departe suntem de statutul de fii ai Imparatiei Cerurilor!
