General | |
---|---|
Authors | Valerian Sava |
Publisher | Scoala Ardeleana |
Year | 2022, 2021 |
Others | |
Language | Română |
Identification | |
ISBN-13 | 9786067978360 |
Format | |
Dimensions | 160x230 |
Pages | 180 |
Cover | Paperback brosat |
Postneoistoria filmului romanesc (si nu numai) in mono-dialoguri critice. Vol. 2
36,00 lei
Authors | Valerian Sava |
---|---|
Publisher | Scoala Ardeleana |
Year | 2022, 2021 |
Language | Română |
Pages | 180 |
Cel mai tinar in spirit comentator al productiei cinematografice romanesti din ultimele decenii, cel mai constant, mai efervescent, mai radical e bravul octogenar Valerian Sava (nascut pe 9 august 1934), acusi nonagenar, un veritabil fenomen de energie longeviva, si anume cu mentinerea intacta a deschiderii spre cele mai noi experiente creative din domeniu.
Cronicar de film de lunga cursa, ani buni redactor chiar la revista-fanion, cu titlu generic, Cinema, Valerian Sava si-a asumat, in 1999, inevitabila perspectiva integratoare in Istoria critica a filmului romanesc contemporan, cu o Retrospectiva de la inceputuri (vol. I, necontinuat), pentru ca sa revina imediat in linia intii a artileriei de intimpinare, nu doar stimulat, ci de-a dreptul atitat de primele semne de aparitie a unui „noul val” in cinematografia autohtona. A urmat – si continua! – avalansa junetei senecte, intr-o serie abundenta de articole-comentarii-pledoarii de mare sustinator al ofensivei regizorale din anii 2000, cu frecvente reactii virulente la adresa contestatarilor miscarii si – in genere – a „establishment”-ului local conservator. Dupa un deceniu de publicistica ferventa „pe hirtie”, in reviste tiparite, Valerian Sava si-a strins recolta in cele trei volume dintr-O istorie subiectiva a tranzitiei filmice. Al Patrulea Val, restauratia mediocrata si refondarea cinemaului romanesc (2011, 2012, 2013), dupa care, din 2018 incoace, a repornit motoarele folosind ca „suport” de publicare reteaua Facebook, deci pagini din „universul virtual”, cu recapitulari tipografice compacte in Post/neoistoria filmului romanesc (si nu numai) in mono-dialoguri critice (via Facebook & Extra-Fb.) (vol. 1, 2021 si vol. 2, 2022 – acesta!). Povestea merge inainte: se cam stinge NCR-ul (= Noul Cinema Romanesc, sigla rulata frenetic de Valerian Sava, preluata de la confratele mai tinar Mihai Chirilov, caruia ii recunoaste franc paternitatea), vine vremea unui „nou nou val” si totul trebuie consemnat cu maxima vigilenta, filtrat si integrat in marea ecuatie de evolutie a celei de-a 7-a arte pe meleagurile noastre. Entuziasmat de prestatiile tripletei Cristi Puiu – Cristian Mungiu – Radu Muntean si-ale comilitonilor, Valerian Sava face o critica militanta fara sa i se fi tocit taisul spadei polemice, pus adeseori in actiune pentru a marca scaderile anumitor filme, pozitiile considerate inadecvate ale altor glosatori sau precaritatile institutionale care afecteaza functionarea „breslei”. (ION BOGDAN LEFTER)