Ilonka povesteste. In Budapesta dintre razboaie, casnicia burgheza cu industriasul Péter parea fara cusur privita din afara. Insa pe dinauntru pierea, strivita sub apasarea unui secret de nepatruns al barbatului. Péter povesteste. Casatoria cu Ilonka s-a sfarsit. Dar nu si sfasierea constiintei lui tragice, impartita intre pasiunea pe cat de veche, pe atat de mistuitoare pentru Iudita – servitoarea care nu s-a lepadat de lumea ei nici dupa ce a luat-o de sotie – si lumea lui, pe care n-o poate salva de tavalugul istoriei. Iudita povesteste. Anii au trecut, vremurile s-au schimbat, iar ea si-a lasat in urma sotul si tara. Insa nu si trecutul, pe care i-l destainuie unui tanar iubit intr-o noapte de alcov, cu Roma frematand sub portocalii de la fereastra.
Trei actori ai aceleiasi drame si, la sfarsit, un raisonneur neasteptat isi spun povestile-confesiuni ca pe niste roluri prinse intr-un joc de oglinzi. Pe fundal, Dunarea, maiestuoasa ori maturand resturile asediului, saloanele budapestane interbelice, o opera de Wagner. In decor, o panglica mov. Sándor Márai patrunde pana in crevasele fine ale sufletului omenesc si surprinde atat antagonismele de clasa ale unei lumi la asfintit, cat si agonia adevarului crunt, aflat in rastimpul dintre doua clipiri.
