Poezii (vol. 50)

Consecvent convingerilor sale conservatoare, Eminescu se inscrie in epoca romantismului, aflata deja la final. Patriotismul vibrant, nostalgia fata de marile momente si figuri istorice genereaza in poezia sa ample discursuri evocatoare de trecut si de revolta fata de contemporaneitate. Nostalgia il indeamna la insistente incursiuni in copilarie si intr-o natura atotstapanitoare, departe de agitatia si deceptiile vietii sociale. Pe treapta cea mai inalta a creatiei sale, poetul este influentat de vastele cunostinte de filosofie acumulate, de ideea de curgere continua a lui Heraclit, de teoria ideilor a lui Platon si, in mod acut si complex, de viziunile lui Schopenhauer, Kant si Hegel. Vesnic inadaptat la realitatea concreta, meschina, viata si creatia lui Eminescu au fost marcate de permanenta lui aspiratie de a deveni „nemuritor si rece“.

A cunoscut poporul si provinciile romanesti, a devenit familiar cu speculatiile filosofice cele mai inalte, a iubit fara a fi fericit, a dus o existenta nesigura si trudnica, a trait intr‑un veac ingrat ce nu raspundea idealului sau, a plans si a blestemat. […] Viata lui se confunda cu opera. […] Rar se intampla ca un poet sa fie sigilat de destin, sa ilustreze prin el insusi bucuriile si durerile existentei, si de aceea multa vreme M. Eminescu va ramane in poezia noastra nepereche. G. Calinescu