Poemul care se citeste pe sine

Matei Visniec este unul dintre poetii exponentiali ai generatiei 80 (si din intreaga literatura postbelica) si cel mai cunoscut (in lume) dramaturg roman de dupa Eugène Ionesco. Teatrul sau, ca si poezia sa sunt opere inconfundabile in peisajul literar actual.

Matei Visniec este in poezie tot atat de dramatic si, mai ales, tot atat de spectaculos ca si in dramaturgie. Se creeaza impresia ca anume acest aspect al unor naratiuni dramatizate si imagini asociate cu spectacularul, prezente in poemele sale de la bun inceput, l-au facut pe poet sa persevereze in domeniul teatrului, provocand poeziei inevitabile scene de gelozie. Uneori chiar se creeaza impresia ca succesul pieselor pe scenele lumii au umbrit gloria de poet si chiar au intinat o posibila cariera fulminanta de poet… international (o zic, evident, in raport cu „poet national”, fotoliu la moment ocupat). Pentru cititorul de poezie, Matei Visniec ramane si azi, in pofida concurentei teatrului, un poet cu voce distincta, care scrie limpede despre realitatile obscure (recte: suprareale, ca sa inventam un termen) din lumea imaginarului poetic. Or asta e aprecierea suprema pentru poezie (care, spre deosebire de proza, nu trebuie sa repete modelele – nici macar proprii – anterioare): sa te simti liber de prejudecati si sa scrii texte pe care nu le-ar fi putut scrie nimeni, in afara de tine.

Volumul antologic cuprinde poemele cele mai cunoscute ale autorului, cu trimitere la volumele in care au fost publicate pe parcursul timpului, dar si un consistent grupaj de poezii inedite. Cartea este destinata tuturor iubitorilor de poezie de calitate.