General | |
---|---|
Authors | Edgar Allan Poe |
Publisher | Casa Cartii De Stiinta |
Year | 2014 |
Others | |
Identification | |
ISBN-13 | 9786061706198 |
Format | |
Pages | 254 |
Poeme
51,00 lei
Authors | Edgar Allan Poe |
---|---|
Publisher | Casa Cartii De Stiinta |
Year | 2014 |
Pages | 254 |
Talmacire de Liviu Cotrau
Poe avea sa ramina pentru unii dipsoman dement, pentru altii martir al literelor. A fost comparat cu Toma d'Aquino si cu Goethe, cu Lucifer si cu profetii Vechiului Testament. Boem decadent si sfint deopotriva, necrofil notoriu si poète maudit, faima lui s-a cladit pe ditiramb si diatriba, pe o dialectica multa vreme ireconciliabila. Astazi, geniul sau nu mai trebuie aparat. Virtelnita timpului a scos la lumina liniile de forta ale operei sale polimorfe, incit nu-i exagerat a spune ca Poe este unul dintre cei mai cititi autori, cu influenta cea mai mare si mai durabila; iar secretul acestei influente consta in universalitatea spiritului sau creator, care a abordat, cu aceeasi patrundere si maiestrie, genuri diverse precum poezia, povestirea fantastica, nuvela politista, romanul stiintifico-fantastic (acestea doua din urma chiar inventia lui), drama lirica, eseul literar, cronica teatrala, pamfletul, satira etc. A fost primul care a proclamat creatia poetica drept un moment de analiza in care vointa si luciditatea strunesc inspiratia. A propus cel dintii o teorie a artei in care totul se subordoneaza calculului si ratiunii, o arta in care n-au ce cauta hazardul si „harul divin”.
Destinul literar al lui Poe sta sub semnul poeziei: a debutat, la optsprezece ani, cu versuri si s-a stins, ca poet, in al patruzecilea an de viata, anul celebrelor Eldorado, Pentru Annie si Annabel Lee. Intr-o scrisoare din 1829, Poe se declara „irevocabil poet”, repetind, saisprezece ani mai tirziu, aceasta profesiune de credinta: „Pentru mine poezia n-a fost un scop, ci o pasiune”. Doar speranta – tradata – intr-un succes financiar l-a determinat, impotriva vointei, sa abandoneze, uneori, versurile in favoarea prozei. Cu alte cuvinte, idealul sau estetic s-a cristalizat in jurul ideii nobile de poezie.