Podul cu trei arce

Traducere: Marius Dobrescu

Ismail Kadare este una dintre cele mai puternice voci ale literaturii europene contemporane. In 2005 i s-a acordat primul Man Booker International Prize, in 2009, Premio Príncipe de Asturias de las Letras si in 2015, Jerusalem Prize. Opera sa, nominalizata frecvent la Premiul Nobel, este tradusa in peste patruzeci de tari.

„Eu, calugarul Gjon, fiul lui Gjorg Ukcama, stiind ca pre limba noastra inca nimic nu s-a scris despre podul de peste Ujana cea Rea, ba chiar continua sa se vorbeasca despre el vrute si nevrute, multime de scorneli si vorbe mincinoase, acum, cand podul a fost deja ispravit si chiar stropit in trei randuri cu sange, la temelie si pe culme, m-am hotarat sa-i astern cronica pe hartie…“

In primavara lui 1377, pe malul raului Ujana cea Rea, la debarcaderul plutasului, un necunoscut cade scuturat de convulsii. Semn dumnezeiesc, conchide imediat unul din calatorii martori ai intamplarii. Calugarul Gjon se indoieste de mesajul divin, dar lucrurile sunt de-acum puse in miscare. Contele Gjika, stapanul locului, permite construirea unui pod de piatra, care sa-i„puna capastru“ Ujanei. Insa apa nu pare sa-si accepte infrangerea, iar picioarele podului, la care lucreaza constructorii ziua, se surpa noaptea. Sa fie mana celor care administreaza plutele si nu vor sa-si piarda castigurile, sau podul are nevoie, cum spune stravechea balada balcanica, de zidirea unui om intre pietrele sale? Indiferent de raspuns, podul cu trei arce se intemeiaza pe crima. In cronica lui, calugarul Gjon Ukcama spune povestea podului, consemnand„minciuna, adica ceea ce se vede, si adevarul, cel care nu se vede“ si deslusind in faptele infricosatoare semnele funeste ale unei tragedii mult mai mari care ameninta Bizantul si Balcanii.

ISMAIL KADARE s-a nascut la Gjirokastra, in Albania, in 1936. A absolvit filologia la Tirana si si-a continuat studiile la Institutul de Literatura Maxim Gorki din Moscova. A debutat la optsprezece ani cu un volum de poezie, Inspiratii juvenile, caruia ii urmeaza in 1957 un al doilea, Visari. Trecerea la proza o face in 1963 cu romanul Generalul armatei moarte, care-i aduce notorietatea internationala. In anii urmatori publica romane si numeroase volume de povestiri, dobandind o reputatie greu de egalat in lumea literara: Cetatea (1970), Mesagerii ploii (1970; Humanitas Fiction, 2010), Cronica in piatra (1971; Humanitas Fiction, 2012), O capitala in noiembrie (1974), Amurgul zeilor stepei (1976; Humanitas Fiction, 2009), Iarna marii insingurari (1977), Aprilie spulberat (1978), Podul cu trei arce (1978, Humanitas Fiction, 2015), Firida Rusinii (1978), Palatul Viselor (1981; Humanitas Fiction, 2007), roman interzis de regimul lui Enver Hodja, Concert la sfarsitul toamnei (1988). In 1990 Kadare primeste azil politic in Franta si pana in 2001 locuieste la Paris, perioada in care ii apar romanele: Piramida (1991), Umbra (1994; Humanitas Fiction, 2008), Spiritus (1996; Humanitas Fiction, 2012), Florile inghetate din martie (2000). In 2001 Kadare se intoarce in Albania. Continua sa scrie romane care se bucura de succes: Fiica lui Agamemnon (2003), Succesorul (2003), Vremea nebuniei (2005; Humanitas Fiction, 2012), Accidentul (2008; Humanitas Fiction, 2011), Cina blestemata (2009; Humanitas Fiction, 2013), Papusa (2015; Humanitas Fiction, 2018). Volumul Firmanul orb (Humanitas Fiction, 2017) contine cinci dintre cele mai importante nuvele istorice ale sale. Ismail Kadare este si autorul unor eseuri, scrieri de memorialistica, precum si al cartii-document Moartea care ne-a unit (1998), despre evenimentele tragice din fosta Iugoslavie. Este recompensat cu numeroase premii si distinctii literare, printre care Prix Mondial Cino Del Duca (1992), primul Man Booker International Prize (2005) si Jerusalem Prize (2015). Pe 1 ianuarie 2016, statul francez i-a conferit Legiunea de Onoare, in grad de Comandor. Opera sa, nominalizata frecvent la Premiul Nobel, este tradusa in peste patruzeci de tari.