Petrisor si banutii de aur

… Norul plutea lin, jos, foarte jos, aproape lipit de luciul apei. Marea, ca o oglinda uriasa, reflecta Norul, iar Norul se unea cu Marea, de parca erau totuna. Nu vedeai unde incepe unul si unde se termina celalalt. Andrei a coborat din barca si s-a culcat pe nisipul cald, inconjurat de scoici. Statea cu ochii inchisi, sub uriasul cer albastru. Valurile ii mangaiau picioarele. Si atunci, Norului i s-a facut deodata somn si s-a lasat purtat de valurile marii, leganat inainte si inapoi, pana la Andrei. Cu fiecare respiratie a copilului, Norul a venit mai aproape… si tot mai aproape… apoi l-a imbratisat pe Andrei ca o paturica pufoasa si l-a dus intr-o clipa acasa. Cand a deschis ochii, Andrei s-a vazut in patul cald si a adormit imediat, zambind, cu gandul la Norul drag si la minunata Mare albastra… – Copilul care a prins norul