Cele doua volume ale romanului Pecetea destinului dezgroapa din molozul istoriei subiecte palpitante, diabolice, la limita umilintei umane, din care nu lipseste crima si zbuciumul satenilor care traiau in acea epoca de trista amintire, de la inceputul secolului al XIX-lea.
Diferendul dintre cele doua clase sociale, existente la inceputul anului 1907, e amplificata intr-o localitate din judetul Teleorman, de patru straini imbracati in sumane, care protejati de negura intunericului, in miezul noptii, trag clopotul bisericii in dunga, care cu vuietul si rasunetul lui rascoleste vazduhul si deopotriva inimile unor tarani flamanzi. Punerea in miscare a fortelor de riposta ale stapanirii cutremura din temelii gandurile amortite ale calicilor visatori si dornici de inavutire rapida. In acest context, nenorocirile cad fara osebire atat asupra unor tarani de joasa factura umana cat si asupra unor cetateni mai putin vinovati.
Autorul zugraveste revolta taranilor din anul 1907, din cele doua provincii din Regatul Romaniei, dintr-o pozitie neutra si total diferita, fata de tot ceea ce s-a scris pana in prezent in literatura romana.
In tumultul acelor evenimente nu lipsesc anchetele si schingiuirile autoritatilor indrituite a mentine ordinea statala, asupra unor personaje cu aspiratii sociale limitate. Intr-o astfel de alcatuire a societatii, ca o contrapondere a regimului din acea vreme, inarmati cu fortele credintei lor de mai bine pentru cetatenii tarii, un grup de militanti socialisti, vor incerca sa adune de partea lor energiile multimilor nationale spre a “apara” dreptul clasei muncitoare, subminand puterea aleasa prin vot democratic prin mijloace nespecifice, aflate in afara legii.
In romanul prezent, in care adevarul istoric se impleteste cu fictiunea, scriitorul nu se teme sa critice in descrierea sa ori in dialogurile savuroase ale personajelor sale realitatea din acea vreme, in care parlamentarii controlati de partidele de guvernamant profita de forta implacabila a destinului lor.
Si pentru ca actiunea romanului sa nu se piarda intr-o lume garbovita ori prea frageda intru a-si exprima obtiunile care li se intrevad in drumul vietii lor, in continutul paginior sale scriitorul nu uita sa impresioneze cititorul cu doua povesti de dragoste ingeresti si o alta poveste de dragoste in care o fiica de preot, o nevasta casatorita din dragoste, cu rationamentele sale intru satisfacerea trupului ei, devine aproape stapana asupra inimii si mintii unei fapturi omenesti mai putin cultivate.
Pacurarul minor, ca personaj principal, in afara faptului ca traieste o frumoasa poveste de dragoste, de o puritate coplesitoare, este liantul care leaga personajele intregului roman, facand in asa fel ca povestea vietii sale si a altor personaje sa balanseze intre viata sociala si politica a tarii si lupta binelui cu degradarea morala a omului.
Nu trebuiesc trecute cu vederea visele, venite de dincolo de lumea aceasta, ale personajului principal si ale fostului ziarist si nici crima produsa de acesta, din gelozie, asupra amantului nevestei sale necredincioase si nici zbaterea lui intr-o realitate care ridica la un nivel de curiozitate fantastica suspansul actiunii si curiozitatea cititorului, apropiata de personajul lui Dostoievski, din romanul Crima si pedeapsa, Raskolnikov, in care ucigasul alege sa se caiasca pentru faptele sale de neiertat, intre oamenii lui Dumnezeu, ca in ultima lui zi de viata acestia sa-l vada, sa-i vada sufletul cum ii pleaca din trup, cand el va sta ingenunchiat in fata icoanelor pentru pacatele sale, pentru care nu va fi in stare sa-i ceara iertare Domnului Iisus Hristos…
Personajele acestui roman, parca, cu toate, mergeau pe drumul de tara cu capetele plecate, in intunecimea soartei lor, ca si cum ar fi mers intr-un alai de inmormantare a satului romanesc, sperand a se intampla ceva…
