Intr-o seara am primit prin posta electronica un mesaj. Mesajul era de la un suflet chinuit si necajit de rautatea, de minciunile si de invidiile acestei lumi. Ziua care trecuse fusese pentru mine destul de obositoare, cu multe griji, insa trebuia sa raspund. N-am vrut sa las fara raspuns osteneala si asteptarea destinatarului, pentru ca eram sigur ca-l stapanea singuratatea si deznadejdea.
Hristos ne conduce viata, este langa noi in tot si in toate. Toti am trait momente grele, in care am crezut ca am ramas singuri. Singuratatea nu este insa in niciun caz o stare de deznadejde care nu poate sa se schimbe. Cu siguranta poate fi infruntata, poate fi depasita, dar nu cu retetele acestei lumi.
Solutia este limpede si usoara. De vreme ce radacinile singuratatii se gasesc inauntrul nostru, nu este cu putinta sa scapam de aceasta fara sa ne plecam inauntrul sufletului nostru. Si acolo, pentru a intra lumina, cineva trebuie sa deschida fereastra, sa o redeschida fata de semeni si fata de Dumnezeu.
Una este arma cea adevarata, care loveste de moarte singuratatea: iubirea adevarata. Cel care traieste in climatul iubirii autentice nu este in primejdie niciodata din pricina singuratatii aducatoare de moarte. Iubirea este vrajmasul singuratatii! Restabilirea comuniunii si indepartarea singuratatii se gasesc in vointa omului. Desigur, daca accepta sa restabileasca comuniunea cu Hristos Dumnezeu-Omul, Care este calea catre Dumnezeu Tatal.
Deci sa facem acesti pasi impreuna cu Hristos, sa pastram nestricatain amintirea noastra dovada milostivirii Lui: lacrimile pe care le-a sters, durerile pe care le-a indurat, nelinistile pe care le-a risipit, nevoile pe care le-a implinit, fricile pe care le-a alungat, binecuvantarile pe care le-a daruit. In felul acesta ne intarim sufletul ca sa infruntam toate greutatile pe care le vom intalni in vremea ramasa a calatoriei impreuna cu semenul nostru! Sa facem acesti pasi impreuna cu Hristos! Amin.
