Parintii Patericului despre pocainta – Pr. asist. univ. dr. Liviu Petcu
Prefacerea totala a omului este una dintre cele mai mari minuni, care de-a lungul veacurilor a fost validata prin sirul nesfarsit de mucenici, sfinti, convertiti si transfigurati. Μετάνοια [metanoia] sau schimbarea mintii, a modului de a gandi si pocainta, in general, este totala dezagregare a sinelui pacatos al omului si imediata lui metamorfozare in subiect de jertfa. Omul cel vechi moare, se naste unul nou, viu intru Hristos Domnul, un om eliberat din robia pacatului si de sub stapanirea satanei, circumscris de alte coordonate etice si duhovnicesti. Pocainta era parte integranta a programului monahal. Toate mijloacele de pocainta – post, rugaciune, lacrimi, cainta etc. – aveau ca singur obiectiv crearea „omului nou” (νέος άνθρωπος). Precum Parintii insisi marturisesc, stradania principala trebuie sa fie starea neschimbata a inimii, cu gandul indreptat intotdeauna catre Dumnezeu si catre cele dumnezeiesti.
