Părintele Paisie de la Sihla

“…In '29, cand am venit eu la manastire, l-am cunoscut pe cand era fratele Petru. Era vizitiu la caii staretului Vladimir Golescu. Venise de pe front, de la Budapesta -a fost in primul razboi mondial. Mi-aduc aminte, saracul… Apoi el, unde-o fost, tot cu buna, cu rabdarea… Totul cu frica de Dumnezeu, saracul. Si, cat de obosit ii, cand vede ca vin oamenii, tot din mila…: «Hai ca te primesc».

Deunazi eram acolo si era si aista, Neonil. El era amu, saracul, cu piciorul umflat, nu mancase toata ziua, nu dormise… Si iaca vin niste oameni din Bucovina: «Saru'mana, dom'parinte – c-asa vorbesc aceia -, de la Marginea am venit». Da' Neonil: «Oameni buni, oare vreti sa-l omorati numaidecat? Uite-l, batran, n-o mancat, nu-l lasati nici sa doarma, nici  sa se roage, nici… Il doare si piciorul. Uite-i piciorul umflat, celalalt in doare.» Da' parintele zice: «Mai Neonile, mai… lasa-i saracii… ma dor picioarele, dar nu ma doare limba… Da-le drumul sa vie.» Si i-o primit si pe aceia.

Apoi el asa se stinge, in mijlocul poporului; da' multa lume o sa planga dupa el. O fost tare rabdator si tare bun… da. Sub epitrahilul lui si-or aflat mangaierea si linistea mii si mii de suflete in viata lui.” (Părintele Cleopa)