Pana cand ma voi vindeca de tine (editia a 2-a)

Contine o povestire inedita.

„Oare de ce, atunci cand ne regasim, suntem napaditi de regrete!? Cum este posibil sa ne intalnim sufletul pereche, sa-l lasam apoi sa plece-n lume!? Oare chiar suntem condamnati la eterna reintoarcere, la Uroboros!? Intrebari clocotitoare de viata, un volum al regasirii de sine intr-o lume a adaptarii dificile, a ritmului tot mai alert, in care reperele se estompeaza. Iubirea si suferinta par a fi una si aceeasi stare traita, dar mai ales simtita. Corina Ozon scrie despre oglinzile din noi, despre alegeri dificile si fugi, la capatul carora de multe ori ne asteapta fericirea imbratisarii calde.“

(Cristian Munteanu, psiholog)

„Te intrebi de unde vine succesul Corinei Ozon?

Intr-o lume in care vorbim foarte rar despre viata noastra secreta, cel mai adesea confidential, cu unul-doi prieteni, la cafea sau la bere, si doar atunci cand simtim ca explodam psihic, Corina a avut indemanarea, indrazneala si talentul sa traga cortina de pe tabuurile pe care societatea, ipocrita, ni le impune. Sa ne puna o oglinda in fata si sa ne indemne sa ne privim, cu curaj, calauziti de personajelor ei.

Corina Ozon face mai degraba reportaj (a fost ani intregi jurnalista de presa scrisa si TV) decat scrie romane. Reportaje despre nefericiri si clipe de extaz, despre supunere si revolta, despre viata terna si viata spumoasa. De ce reportaj? Pentru ca si-a construit in timp niste comunitati solide de cititori, avand ca locuri de intalnire Facebook-ul si Internetul. Nu a fost deloc simplu sa stea serile si noptile in discutii online cu membrii acestor comunitati (e o povara totusi sa te incarci cu nefericirile, angoasele si problemele pe care miile de cititorii ti le dau spre rezolvare, cerandu-ti sfatul sau macar sa-i asculti). Astfel ca cele mai multe dintre intamplarile povestite in cartile Corinei sunt intamplari autentice.

Desigur ca intalnim si persoane, literati sau nu, care privesc superior cartile Corinei Ozon. Ma intreb totusi – si sunt sigur ca raspunsul este da – daca nu cumva acesti „critici” (cu ceva exceptii, de pilda norocosii care traiesc o dragoste fantastica pentru un singur om, o viata intreaga) nu sunt ei insisi niste ipocriti tristi care saliveaza la unele pagini.“

(Victor Kapra, jurnalist)

„Cuvintele Corinei Ozon nu iarta. Apasa, din nou si din nou, acolo unde avem oricare dintre noi miezul sufletului, si te obliga sa traiesti fiecare pas alaturi de amintirile si de starile care ne sunt cele mai proprii, dar pe care de multe ori incercam sa le ignoram pentru a ne apara si pentru a putea merge mai departe. Asta reuseste Corina Ozon: sa fie langa tine cu dulcele si cu amarul, cu clipele de fericire si de adanca tristete, cu inceputul si cu sfarsitul. In definitiv, povesteste insasi Viata.“

(Alexandru Voicescu, scriitor)