Pachet. Seria I. PIERDUT in… Barcelona si pe Costa Brava, Bordeaux, Toscana, New York, Provence si pe Coasta de Azur, Dublin, Amsterdam si Londra

Pachetul contine: 

1. Pierdut in Barcelona si pe Costa Brava. De la Dali si Gaudi la Ferran Adrià, Messi si Hugh Hefner

… Cateva secvente fascinante proiectate pe ecranul memoriei afective ale unui calator pasionat si pofticios: o catedrala imensa sub forma unui castel de nisip (fara nicio linie dreapta!), Iepurasi Playboy defiland la brat cu fondatorul celebrei reviste (de a carei editie in limba romana m-am ocupat o vreme), o paella mancata dupa vizitarea tulburatoarei case a lui Salvador Dalí de la Figueres (unicul „teatru-muzeu”), o sardana dansata cu cei mai veseli pensionari din lume intr-o piata din Calella, sticla enorma de votca pe care voiau sa o cumpere doua adolescente englezoaice, explicatia faptului ca, la Boquería, o bucata de jamon serrano de pe pulpa dreapta este mai scumpa decat cea de pe pulpa stanga(!), corrida interzisa parca anume ca sa-i faca in ciuda lui Hemingway (pe „ruta scriitorilor” pe care acesta a impartit-o simbolic cu Orwell, Dos Passos, Saint-Exupéry), o vizita pe Camp Nou, unde fiecare fir de iarba il evoca pe Leo Messi, viata lui Joan Miró in Tarragona, la Mont-roig del Camp, modul in care o vasluianca frumoasa a ajuns Prima Doamna a independentei ratate a regiunii si, desigur, regretul de a nu ma fi putut desfata niciodata cu preparatele de gastronomie moleculara / „deconstruita” de la elBullí.

2. Pierdut in Bordeaux. Tara Vinurilor, Saint-Émilion vs. Sauternes, imposibila alegere

Cand spui „Bordeaux”, prima referinta nu poate fi decat vinul, aici fiind, in fapt, epicentrul mondial al oenologiei, sub fiecare pietricica din aceasta regiune a Frantei ascunzandu-se, practic, o radacina de vita de vie, in fiecare satuc mai dichisit existand un Chateau (sediul unei podgorii, cu mult mai mult decat o simpla crama), dar si in fiecare garage putand avea surpriza intalnirii cu cateva butoaie de stejar in care se innobileaza o licoare unica. Din 1001 motive, Bordeaux este un terroir binecuvantat de Bacchus/Dionysos!

Numai ca atat de mare este diversitatea vinurilor exceptionale de aici incat unui muritor – fie el si „Cavaler al Vinului” – ii este peste puteri sa aleaga, de pilda, intre vin rosu si vin alb, intre sec sau vin dulce licoros, intre Merlot sau cupajul de Sémillon si Sauvignon Blanc, intre Saint Émilion si Sauternes (dar si intre Sauternes si Barsac, la vinificarea soiurilor albe botritizate), intre Pauillac si Médoc ori intre Pomerol si Pessac-Léognan, intre Pauillac Chateau Margaux si Chateau d’Yquem sau, chiar, in ciuda aparentei asemanari sonore, intre Chateau Lafite Rotschild si Chateau Mouton Rotschild…

Iar istoria Aquitaniei si a Burdigalei (numele vechi pentru Bordeaux) este cu mult mai complexa pentru a se circumscrie exclusiv istoriei vinului de aici, oferind si alte deschideri fascinante spre acest taram incredibil.

3. Pierdut in Toscana, Paradisul Renasterii continue. Marmura de Carrara si un pahar de Chianti

Dupa ce am cutreierat Batranul Continent in lung si in lat, din Gibraltar pana la Cercul Polar si de la Moscova la Gallaway, in insula de smarald a Irlandei, pot spune, fara nici cea mai mica urma de indoiala, ca Toscana este unul dintre cele mai frumoase taramuri din Europa. Cu nenumarate vile cochete, vechi de secole, insa renovate cu grija, risipite pe coline printre vii si livezi de maslini( locuri reinventate sau nu de navala snoaba a turistilor americani de acum cateva decenii), cu orasele sale istorice bantuite fecund de umbrele tutelare ale marilor artisti ai Renasterii la Galeriile Uffizi si nu numai, cu gandul ca, nel mezzo del cammin di nostra vita, voi afla ca nu-i chiar atat de inspaimantator sa bati la poarta Infernului(… greu de rezistat tentatiei de a-ti face o poza la intrarea casei lui Dante Alighieri – Lasciate ogni speranza, voi  ch'entrate!), cu tavernele in care am redescoperit „ciorba” de burta in alte variante seducatoare ( trippa alla fiorentina sau lampredotto) si m-am delectat cu o portie enorma de bistecca di Chianina, alaturi de o sticla de vin minunat(greu de ales intre Morellino di Scansano si Brunello di Montalcino, de pilda), facand un mic ocol impreuna cu Napoleon prin insula Elba sau abatandu-ma un pic dincolo de hotarele regiunii spre Cinque Terre, cu ochii atintiti pe caii care se intrec in acea Palio din Piazza del Campo de la Siena, cu dorinta de a ma rataci mereu prin gradinile nestiute ale familiei Medici in cautarea unor aluzii pierdute ale stilului de viata al lui Lorenzo Magnificul scormonind epuizant prin paduri dupa trufe albe si negre iar apoi racorindu-ma cu zuppa inglese sau crema del Bountalenti, inclinandu-ma dubitativ precum Turnul din Pisa dincolo de orice referinta enciclopedica pusa cu dezinvoltura intre paranteze de faptele simple de viata.

 … Toscana va sti intotdeauna sa-mi spuna extraordinar de convingator, nu doar prin intermediul lui Roberto Benigni, La Vita e Bella!

Dan – Silviu Boerescu

4. Pierdut in New York, o suta de orase intr-unul singur. Din Brooklyn in Chinatown

Sa fii american poate insemna o mie de lucruri. Dar se spune ca nu esti american cu adevarat daca nu ajungi macar o data la New York. Fiindca acesta – chiar daca nu este capitala tarii-continent – este orasul oraselor americane, marul enorm – The big Apple – din care trebuie sa musti cu pofta pentru a intelege corect identitatea acestei natiuni relativ tinere (cel putin daca este comparata cu natiunile europene, dar nu numai).

… In cantecul sau, „Human Nature” din 1982, Michael Jackson se refera la New York City spunand: „Daca acest oras este doar un mar, atunci lasati-ma sa musc din el”. The Big Apple este o porecla sau, mai degraba, un nume de alint pentru New York City. Se pare ca expresia a fost folosita pentru prima data dupa 1920 de catre John J. Fitz Gerald, un jurnalist sportiv care scria despre cursele de cai pentru The New York Morning Telegraph. Popularitatea sa din anii ”70 ai secolului trecut se datoreaza partial si unei campanii promotionale a autoritatilor turistice din New York.

 „Big Apple” a mai fost, de asemenea, titlul unui cantec si denumirea unui dans popular din anii ”30 ai secolului trecut. Muzicienii de jazz din acea perioada au contribuit, de asemenea, la utilizarea expresiei pentru a se referi la New York City, in special la Harlem, ca fiind capitala jazzului din lume.

 Sa nu uitam, insa, ca termenul „Big Apple” a fost folosit si de Frank Sinatra in conversatia sa cu cantareata de opera Dorothy Kirsten intr-un episod al programului de radio NBC Light Up Time din 28 Martie 1950. Iar – in Orasul care nu doarme niciodata – Frank Sinatra chiar a muscat cu pofta din acest Big Apple!

Dan- Silviu Boerescu

5. Pierdut in Provence si pe Coasta de Azur. De la Nisa la Cannes si de la Saint Tropez la Monte Carlo si Menton

Campurile de lavanda, mistralul, cazinourile si ce faceau boierii romani de altadata in miezul iernii pe Riviera

   …Astazi, Riviera Franceza si-a diversificat enorm profilul socio-cultural. Mistralul aduce spre coasta parfumul campurilor de lavanda din jurul orasului Grasse, unde o sumedenie de alchimisti moderni folosesc athanor-ul pentru a zamisli miresmele seductiei universale. Dinspre Marsilia, se raspandeste, insa, pana dincolo de Menton aroma sosului de usturoi (aïoli) care unifica popoare si civilizatii eterogene in jurul unui platou cu fructe de mare. Bolizii din Formula 1 isi tureaza motoarele pe traseul stradal din Monte Carlo (unicul de acest fel din lume), concurand zgomotos clinchetul fatidic al ruletelor din cazinou. Pe Croisette, la Cannes, se aud rafalele ca de mitraliera jucausa ale tocurilor actritelor venite la Festivalul de Film, iar la Nisa, pe Promenade des Anglais, se produce, deloc intamplator, un raccourci istoric, care ne reaminteste istoria moderna a zonei, chiar daca, dupa oribilul atentat terorist din 2016, armata inca mai patruleaza cu gurile de foc ostentativ la vedere.

   Conglomerat turistic complex si impecabil amenajat, Riviera Franceza beneficiaza de 310 pana la 330 de zile de soare pe an, 115 kilometri de golfulete mirifice (calanques) si plaje cu nisip sau – la Nisa – pietricele, zeci de terenuri de golf, nu putine statiuni de schi in apropiere (zona este marginita de Alpii Maritimi) si, deloc in ultimul rand, peste 3. 000 de restaurante, la care, cu meniurile scrise in franceza, engleza si rusa, se poate manca orice iti trece prin cap, de la candva umila socca (un fel de lipie de malai a marinarilor si docherilor saraci de altadata) la stridii si caviar.

  …Cum ar zice crupierul, les jeux sont faits pentru toata lumea pe Coasta de Azur si in Provence!

Dan-Silviu Boerescu

6. Pierdut in Dublin, pe Insula de Smarald. De la trifoiul Sfantului Patrick la o portie de fish and chips cu James Joyce sau cu trupa U2

Irlanda se bate mereu cu Sardinia, Corfu sau Ischia pentru titlul neoficial de adevarata Insula de Smarald a Europei. Si castiga adeseori la scor de neprezentare! Ca sa intelegi de ce se intampla asta este de ajuns sa faci o calatorie vara prin tara si sa innebunesti efectiv de atata verde, care, pornind de la trifoiul (shamrock) Sfantului Patrick, va fi inspirat drapelul national si tricourile echipelor de aici. Dupa cum e de ajuns sa zabovesti o zi si o noapte in Dublin, in zona Temple Bar, unde o pinta de bere buna nu se pune niciodata, dupa cum nu se pune nici a doua, nici a treia… niciuna pana la urma! Evident, la final o sa vezi stele verzi prelingandu-se pe peretii de caramida ai pub-urilor cochete, supraaglomerate si totusi incredibil de pasnice. De la verdele de smarald al vegetatiei rurale impecabil ingrijite, fie ca e vorba de peluza din fata casei sau de pasunea pe care pasc linistite vacutele din rasa Dexter (de doua ori mai mici decat masivele Hereford si abia atingand o treime din dimensiunile unei Holstein), se poate sari oricand la patina verzulie a unei statui reprezentandu-l pe scriitorul James Joyce… si rezultatul va fi acelasi, cel putin la o prima si euforica vedere: o tara frumoasa si curata in care nimic nu e lasat la voia intamplarii, care s-a transformat enorm in ultimele decenii fara sa-si piarda sau denatureze specificul, destinul, individualitatea.

7. Pierdut in Amsterdam, orasul tolerantei depline. Rembrandt, cartofi prajiti, trufe psihedelice si lalele negre

Rembrandt, Van Gogh, cartofi prajiti, trufe psihedelice si lalele negre Amsterdam nu este doar cel mai important oras olandez si o metropola europeana careia nu poti sa-i gasesti vreun termen de comparatie, ci si o pagina mereu controversata de enciclopedie umana, care abunda in cifre halucinante si in informatii contradictorii, ceea ce, totusi, nu-i micsoreaza puterea de atractie, ci dimpotriva. Cand imi faceam documentarea despre Amsterdam, primul lucru care m-a izbit a fost avalansa de cifre care se rostogoleau din toate directiile. Astfel, orasul numara in jur de 821. 000 de locuitori, insa acestia apartin unui numar de 180 de nationalitati. Aici, nu e deloc practic sa mergi cu masina mica. De aceea, pe langa atatea si atatea biciclete, exista 216 tramvaie. Uneori, e mai practic sa locuiesti pe apa, asadar sunt deja 2. 500 de case plutitoare, amenajate pe barci si barje. Inclusiv pisicile abandonate au parte de o asemenea locuinta lacustra. Viata sufleteasca si confortul moral-volitional conteaza enorm si pentru asta exista 75 de muzee, 207 picturi de Van Gogh, 14 hoteluri de cinci stele, 15 cinematografe si 16 cluburi (barurile, cafenelele, terasele, restaurantele si alte locatii similare facand obiectul altor statistici). Amsterdam are 165 de canale, care insumeaza 100 de kilometri si concureaza serios, adesea surclasando, reteaua stradala. Exista mai multe biciclete decat oameni si 25. 000 dintre aceste mijloace de locomotie sunt aruncate sau dispar in canalele din Amsterdam in fiecare an. Si, daca mori in Amsterdam, dar nu ai familie, prieteni sau cunostinte, atunci un poet va scrie o poezie si o va recita la inmormantarea ta…

8. Pierdut in Londra si pe Tamisa. Buckingham, Bib Ben, Lady Di si un anume Jack

Rareori a plouat la Londra in cele cateva dati in care am fost acolo dar, pentru mine, capitala Angliei, a Regatului Unit si a Imperiului Britanic ramane un oras pe dos. O metropola fascinanta, supraincarcata de istorie si cultura, o incredibila scena artistica, totusi o lume care functioneaza dupa alte reguli decat cele cu care eram obisnuit de acasa. De cateva ori, am ajuns pe malul Tamisei gratie unor press trip-uri. Intr-o asemenea deplasare, nu prea ai momente moarte, totul se desfasoara conform unui plan bine stabilit de catre organizatori. Mi s-a intamplat insa o data sa fiu trimis la Londra singur, ca sa particip la un eveniment muzical. In aceasta unica deplasare de presa „la liber”, am fost cazat in inima orasului, in vechiul cartier Hammersmith. Nu era Notting Hill-ul lui Hugh Grant si nici nu te trezeai pe cap cu vreo Julia Roberts care se straduia sa demonstreze ca nu a expirat de tot si inca debordeaza de farmec. Dar era ceva, poate, si mai nostalgic-haios, cu caldaramul acela dintr-un soi de caramida rosie rimand perfect cu zidurile caselor. Fara presiunea timpului data de un program facut de altii, m-am plimbat de placere, fara niciun obiectiv anume, prin cartier. Si era sa mor, calcat de autobuz, de mai multe ori. Pierdut in reverie, mintea mea refuza sa priceapa din ce parte veneau masinile acelea rosii, cu etaj, care navaleau peste mine implacabil. Si, uite asa, vreo trei-patru soferi pakistanezi mustaciosi m-au injurat amarnic pre limba lor, dupa ce au fost siliti sa franeze brusc pentru a nu ma transforma pe loc in black pudding pentru zombies sau in sheperd's pie pentru canibali. Londra chiar e un oras pe dos, in care nici macar omnibuzele nu vin din directia care trebuie!