Pachet. PIERDUT in Provence si pe Coasta de Azur, Dublin, Amsterdam si Londra

Pachetul contine: 

1. Pierdut in Provence si pe Coasta de Azur. De la Nisa la Cannes si de la Saint Tropez la Monte Carlo si Menton

Campurile de lavanda, mistralul, cazinourile si ce faceau boierii romani de altadata in miezul iernii pe Riviera

   …Astazi, Riviera Franceza si-a diversificat enorm profilul socio-cultural. Mistralul aduce spre coasta parfumul campurilor de lavanda din jurul orasului Grasse, unde o sumedenie de alchimisti moderni folosesc athanor-ul pentru a zamisli miresmele seductiei universale. Dinspre Marsilia, se raspandeste, insa, pana dincolo de Menton aroma sosului de usturoi (aïoli) care unifica popoare si civilizatii eterogene in jurul unui platou cu fructe de mare. Bolizii din Formula 1 isi tureaza motoarele pe traseul stradal din Monte Carlo (unicul de acest fel din lume), concurand zgomotos clinchetul fatidic al ruletelor din cazinou. Pe Croisette, la Cannes, se aud rafalele ca de mitraliera jucausa ale tocurilor actritelor venite la Festivalul de Film, iar la Nisa, pe Promenade des Anglais, se produce, deloc intamplator, un raccourci istoric, care ne reaminteste istoria moderna a zonei, chiar daca, dupa oribilul atentat terorist din 2016, armata inca mai patruleaza cu gurile de foc ostentativ la vedere.

   Conglomerat turistic complex si impecabil amenajat, Riviera Franceza beneficiaza de 310 pana la 330 de zile de soare pe an, 115 kilometri de golfulete mirifice (calanques) si plaje cu nisip sau – la Nisa – pietricele, zeci de terenuri de golf, nu putine statiuni de schi in apropiere (zona este marginita de Alpii Maritimi) si, deloc in ultimul rand, peste 3. 000 de restaurante, la care, cu meniurile scrise in franceza, engleza si rusa, se poate manca orice iti trece prin cap, de la candva umila socca (un fel de lipie de malai a marinarilor si docherilor saraci de altadata) la stridii si caviar.

  …Cum ar zice crupierul, les jeux sont faits pentru toata lumea pe Coasta de Azur si in Provence!

Dan-Silviu Boerescu

2. Pierdut in Dublin, pe Insula de Smarald. De la trifoiul Sfantului Patrick la o portie de fish and chips cu James Joyce sau cu trupa U2

Irlanda se bate mereu cu Sardinia, Corfu sau Ischia pentru titlul neoficial de adevarata Insula de Smarald a Europei. Si castiga adeseori la scor de neprezentare! Ca sa intelegi de ce se intampla asta este de ajuns sa faci o calatorie vara prin tara si sa innebunesti efectiv de atata verde, care, pornind de la trifoiul (shamrock) Sfantului Patrick, va fi inspirat drapelul national si tricourile echipelor de aici. Dupa cum e de ajuns sa zabovesti o zi si o noapte in Dublin, in zona Temple Bar, unde o pinta de bere buna nu se pune niciodata, dupa cum nu se pune nici a doua, nici a treia… niciuna pana la urma! Evident, la final o sa vezi stele verzi prelingandu-se pe peretii de caramida ai pub-urilor cochete, supraaglomerate si totusi incredibil de pasnice. De la verdele de smarald al vegetatiei rurale impecabil ingrijite, fie ca e vorba de peluza din fata casei sau de pasunea pe care pasc linistite vacutele din rasa Dexter (de doua ori mai mici decat masivele Hereford si abia atingand o treime din dimensiunile unei Holstein), se poate sari oricand la patina verzulie a unei statui reprezentandu-l pe scriitorul James Joyce… si rezultatul va fi acelasi, cel putin la o prima si euforica vedere: o tara frumoasa si curata in care nimic nu e lasat la voia intamplarii, care s-a transformat enorm in ultimele decenii fara sa-si piarda sau denatureze specificul, destinul, individualitatea.

3. Pierdut in Amsterdam, orasul tolerantei depline. Rembrandt, cartofi prajiti, trufe psihedelice si lalele negre

Rembrandt, Van Gogh, cartofi prajiti, trufe psihedelice si lalele negre Amsterdam nu este doar cel mai important oras olandez si o metropola europeana careia nu poti sa-i gasesti vreun termen de comparatie, ci si o pagina mereu controversata de enciclopedie umana, care abunda in cifre halucinante si in informatii contradictorii, ceea ce, totusi, nu-i micsoreaza puterea de atractie, ci dimpotriva. Cand imi faceam documentarea despre Amsterdam, primul lucru care m-a izbit a fost avalansa de cifre care se rostogoleau din toate directiile. Astfel, orasul numara in jur de 821. 000 de locuitori, insa acestia apartin unui numar de 180 de nationalitati. Aici, nu e deloc practic sa mergi cu masina mica. De aceea, pe langa atatea si atatea biciclete, exista 216 tramvaie. Uneori, e mai practic sa locuiesti pe apa, asadar sunt deja 2. 500 de case plutitoare, amenajate pe barci si barje. Inclusiv pisicile abandonate au parte de o asemenea locuinta lacustra. Viata sufleteasca si confortul moral-volitional conteaza enorm si pentru asta exista 75 de muzee, 207 picturi de Van Gogh, 14 hoteluri de cinci stele, 15 cinematografe si 16 cluburi (barurile, cafenelele, terasele, restaurantele si alte locatii similare facand obiectul altor statistici). Amsterdam are 165 de canale, care insumeaza 100 de kilometri si concureaza serios, adesea surclasando, reteaua stradala. Exista mai multe biciclete decat oameni si 25. 000 dintre aceste mijloace de locomotie sunt aruncate sau dispar in canalele din Amsterdam in fiecare an. Si, daca mori in Amsterdam, dar nu ai familie, prieteni sau cunostinte, atunci un poet va scrie o poezie si o va recita la inmormantarea ta…

4. Pierdut in Londra si pe Tamisa. Buckingham, Bib Ben, Lady Di si un anume Jack

Rareori a plouat la Londra in cele cateva dati in care am fost acolo dar, pentru mine, capitala Angliei, a Regatului Unit si a Imperiului Britanic ramane un oras pe dos. O metropola fascinanta, supraincarcata de istorie si cultura, o incredibila scena artistica, totusi o lume care functioneaza dupa alte reguli decat cele cu care eram obisnuit de acasa. De cateva ori, am ajuns pe malul Tamisei gratie unor press trip-uri. Intr-o asemenea deplasare, nu prea ai momente moarte, totul se desfasoara conform unui plan bine stabilit de catre organizatori. Mi s-a intamplat insa o data sa fiu trimis la Londra singur, ca sa particip la un eveniment muzical. In aceasta unica deplasare de presa „la liber”, am fost cazat in inima orasului, in vechiul cartier Hammersmith. Nu era Notting Hill-ul lui Hugh Grant si nici nu te trezeai pe cap cu vreo Julia Roberts care se straduia sa demonstreze ca nu a expirat de tot si inca debordeaza de farmec. Dar era ceva, poate, si mai nostalgic-haios, cu caldaramul acela dintr-un soi de caramida rosie rimand perfect cu zidurile caselor. Fara presiunea timpului data de un program facut de altii, m-am plimbat de placere, fara niciun obiectiv anume, prin cartier. Si era sa mor, calcat de autobuz, de mai multe ori. Pierdut in reverie, mintea mea refuza sa priceapa din ce parte veneau masinile acelea rosii, cu etaj, care navaleau peste mine implacabil. Si, uite asa, vreo trei-patru soferi pakistanezi mustaciosi m-au injurat amarnic pre limba lor, dupa ce au fost siliti sa franeze brusc pentru a nu ma transforma pe loc in black pudding pentru zombies sau in sheperd's pie pentru canibali. Londra chiar e un oras pe dos, in care nici macar omnibuzele nu vin din directia care trebuie!