Pachet Pierdut in Barcelona si pe Costa Brava, Bordeaux, Toscana si New York

– Pierdut in New York, o suta de orase intr-unul singur. Din Brooklyn in Chinatown – Dan-Silviu Boerescu 

Sa fii american poate insemna o mie de lucruri. Dar se spune ca nu esti american cu adevarat daca nu ajungi macar o data la New York. Fiindca acesta – chiar daca nu este capitala tarii-continent – este orasul oraselor americane, marul enorm – The big Apple – din care trebuie sa musti cu pofta pentru a intelege corect identitatea acestei natiuni relativ tinere (cel putin daca este comparata cu natiunile europene, dar nu numai).

… In cantecul sau, „Human Nature” din 1982, Michael Jackson se refera la New York City spunand: „Daca acest oras este doar un mar, atunci lasati-ma sa musc din el”. The Big Apple este o porecla sau, mai degraba, un nume de alint pentru New York City. Se pare ca expresia a fost folosita pentru prima data dupa 1920 de catre John J. Fitz Gerald, un jurnalist sportiv care scria despre cursele de cai pentru The New York Morning Telegraph. Popularitatea sa din anii ”70 ai secolului trecut se datoreaza partial si unei campanii promotionale a autoritatilor turistice din New York.

 „Big Apple” a mai fost, de asemenea, titlul unui cantec si denumirea unui dans popular din anii ”30 ai secolului trecut. Muzicienii de jazz din acea perioada au contribuit, de asemenea, la utilizarea expresiei pentru a se referi la New York City, in special la Harlem, ca fiind capitala jazzului din lume.

 Sa nu uitam, insa, ca termenul „Big Apple” a fost folosit si de Frank Sinatra in conversatia sa cu cantareata de opera Dorothy Kirsten intr-un episod al programului de radio NBC Light Up Time din 28 Martie 1950. Iar – in Orasul care nu doarme niciodata – Frank Sinatra chiar a muscat cu pofta din acest Big Apple!

Dan- Silviu Boerescu

– Pierdut in Barcelona si pe Costa Brava De la Dali si Gaudi la Ferran Adria, Messi si Hugh Hefner – Dan-Silviu Boerescu 

… Cateva secvente fascinante proiectate pe ecranul memoriei afective ale unui calator pasionat si pofticios: o catedrala imensa sub forma unui castel de nisip (fara nicio linie dreapta!), Iepurasi Playboy defiland la brat cu fondatorul celebrei reviste (de a carei editie in limba romana m-am ocupat o vreme), o paella mancata dupa vizitarea tulburatoarei case a lui Salvador Dalí de la Figueres (unicul „teatru-muzeu”), o sardana dansata cu cei mai veseli pensionari din lume intr-o piata din Calella, sticla enorma de votca pe care voiau sa o cumpere doua adolescente englezoaice, explicatia faptului ca, la Boquería, o bucata de jamon serrano de pe pulpa dreapta este mai scumpa decat cea de pe pulpa stanga(!), corrida interzisa parca anume ca sa-i faca in ciuda lui Hemingway (pe „ruta scriitorilor” pe care acesta a impartit-o simbolic cu Orwell, Dos Passos, Saint-Exupéry), o vizita pe Camp Nou, unde fiecare fir de iarba il evoca pe Leo Messi, viata lui Joan Miró in Tarragona, la Mont-roig del Camp, modul in care o vasluianca frumoasa a ajuns Prima Doamna a independentei ratate a regiunii si, desigur, regretul de a nu ma fi putut desfata niciodata cu preparatele de gastronomie moleculara / „deconstruita” de la elBullí.

– Pierdut in Toscana, Paradisul Renasterii continue. Marmura de Carrara si un pahar de Chianti – Dan-Silviu Boerescu

Dupa ce am cutreierat Batranul Continent in lung si in lat, din Gibraltar pana la Cercul Polar si de la Moscova la Gallaway, in insula de smarald a Irlandei, pot spune, fara nici cea mai mica urma de indoiala, ca Toscana este unul dintre cele mai frumoase taramuri din Europa. Cu nenumarate vile cochete, vechi de secole, insa renovate cu grija, risipite pe coline printre vii si livezi de maslini( locuri reinventate sau nu de navala snoaba a turistilor americani de acum cateva decenii), cu orasele sale istorice bantuite fecund de umbrele tutelare ale marilor artisti ai Renasterii la Galeriile Uffizi si nu numai, cu gandul ca, nel mezzo del cammin di nostra vita, voi afla ca nu-i chiar atat de inspaimantator sa bati la poarta Infernului, cu tavernele in care am redescoperit „ciorba” de burta in alte variante seducatoare ( trippa alla fiorentina sau lampredotto) si m-am delectat cu o portie enorma de bistecca di Chianina, alaturi de o sticla de vin minunat(greu de ales intre Morellino di Scansano si Brunello di Montalcino, de pilda), facand un mic ocol impreuna cu Napoleon prin insula Elba sau abatandu-ma un pic dincolo de hotarele regiunii spre Cinque Terre, cu ochii atintiti pe caii care se intrec in acea Palio din Piazza del Campo de la Siena, cu dorinta de a ma rataci mereu prin gradinile nestiute ale familiei Medici in cautarea unor aluzii pierdute ale stilului de viata al lui Lorenzo Magnificul scormonind epuizant prin paduri dupa trufe albe si negre iar apoi racorindu-ma cu zuppa inglese sau crema del Bountalenti, inclinandu-ma dubitativ precum Turnul din Pisa dincolo de orice referinta enciclopedica pusa cu dezinvoltura intre paranteze de faptele simple de viata.

… Toscana va sti intotdeauna sa-mi spuna extraordinar de convingator, nu doar prin intermediul lui Roberto Benigni, La Vita e Bella!

– Pierdut in Bordeaux. Tara Vinurilor, Saint-Emilion versus Sauternes, imposibila alegere – Dan-Silviu Boerescu

Cand spui „Bordeaux”, prima referinta nu poate fi decat vinul, aici fiind, in fapt, epicentrul mondial al oenologiei, sub fiecare pietricica din aceasta regiune a Frantei ascunzandu-se, practic, o radacina de vita de vie, in fiecare satuc mai dichisit existand un Chateau (sediul unei podgorii, cu mult mai mult decat o simpla crama), dar si in fiecare garage putand avea surpriza intalnirii cu cateva butoaie de stejar in care se innobileaza o licoare unica. Din 1001 motive, Bordeaux este un terroir binecuvantat de Bacchus/Dionysos!

Numai ca atat de mare este diversitatea vinurilor exceptionale de aici incat unui muritor – fie el si „Cavaler al Vinului” – ii este peste puteri sa aleaga, de pilda, intre vin rosu si vin alb, intre sec sau vin dulce licoros, intre Merlot sau cupajul de Sémillon si Sauvignon Blanc, intre Saint Émilion si Sauternes (dar si intre Sauternes si Barsac, la vinificarea soiurilor albe botritizate), intre Pauillac si Médoc ori intre Pomerol si Pessac-Léognan, intre Pauillac Chateau Margaux si Chateau d’Yquem sau, chiar, in ciuda aparentei asemanari sonore, intre Chateau Lafite Rotschild si Chateau Mouton Rotschild…

Iar istoria Aquitaniei si a Burdigalei (numele vechi pentru Bordeaux) este cu mult mai complexa pentru a se circumscrie exclusiv istoriei vinului de aici, oferind si alte deschideri fascinante spre acest taram incredibil.