Pachetul Nietzsche contine 4 carti plus cartea Cadou: Nietzsche si muzica.
1. Dincolo de bine si de rau
Pentru Nietzsche totul conteaza ca un semn care trimite dincolo de sine la un sens superior. Lucrurile nu fiinteaza in orizontul ”in sinelui”, ci se metamorfozeaza fiecare intr‑un semn. Fiecare poate fi definit ca un sens „infasurat, inchis in sine”, care urmeaza sa fie „desfasurat” prin interpretare, „deschis” in actul hermeneutic. Se ofera o noua perspectiva asupra lumii si a lucrurilor cuprinse in ea; lumea devine numai o perspectiva de a vedea lucrurile, un joc de perspective, adica de interpretari. De aceea nu exista lucruri, ci numai interpretari ale lucrurilor. Se ofera cu aceasta insa si posibilitatea alunecarii intr‑un scepticism radical. Ce ne facem daca admitem ca si aceasta afirmatie este doar o interpretare, adica o perspectiva? Suntem impinsi inevitabil catre scepticism relativist ca solutie finala spre care conduc demersurile lui Nietzsche, totul fiind un semn care trebuie descifrat, interpretat, lumea impartaseste conditia unei fatale lipse a unui sens unic al ei; orice semn poate fi interpretat intr‑un fel – ceea ce nu exclude posibilitatea, cel putin teoretic, de a fi interpretat, in numeroase, infinite, alte feluri.
2. Genealogia moralei
Sarmanul Nietzsche, „bestia blonda”, a avut si el parte de crucificare. Multor profeti si mantuitori li se intampla asta: eventual si in timpul vietii, si dupa moarte. Nietzsche, razvratitul impotriva legilor celor vechi, intemeietorul orgolios al noii sale „religii”, a trebuit sa suporte si el toate esecurile si rastalmacirile posibile, ba chiar si punerea terifianta in practica a unora dintre ideile lui, care nici nu mai erau ale lui si, indeobste, nu mai erau idei…
„Viclenia ratiunii”, implicit a istoriei, o descrisese Hegel, unul dintre cei multi pe care Nietzsche nu‑i agrea. Dincoace de istorie si chiar dincolo de ea, raman cartile. Omul n‑a fost sa fie mantuit de Nietzsche. Cartile lui vor dainui printre oameni: pentru oameni. – Ion Ianosi
3. Ecce homo. Cum devii ceea ce esti
Nietzsche este, poate, cea mai ilustra victima a aventurii socratice a cunoasterii de sine. Viata nu poseda fenomene originale, ci numai unele repetitive, care prin reluarea lor vesnic identica isi tocesc conturul lor original. Cadrul repetitiei nu este viata, caci viata insasi este un fenomen de repetitie. Omul este condamnat sa traiasca intr-un plictisitor sir de repetitii si reluari din care nu poate evada. Nu exista fenomene absolut unice, care sa nu fie repetitive si, probabil, la fel este si cu oamenii. Toti au mai fost nu o data, ci de nenumarate ori in trecut si vor mai fi de nenumarate ori in viitor. Tot ce trebuia si putea sa se produca s-a produs deja. Restul este doar monotona repetitie: vesnica revenire a aceluiasi. Eterna intoarcere exprima nu devenirea heracliteana fara repaos, ci marile linii de stabilitate din cadrul existentei. Prin ea, Nietzsche vrea sa eternizeze trecatorul, socotind timpul ca etern, eterna intoarcere, adica schimbare si stabilitate. Ecce homo este si exercitiul acestui impas al gandirii lui Nietzsche. Prin aceasta insa Nietzsche si-a adus contributia la instaurarea unui nou „idol” al lumii moderne dupa ce aceasta a denuntat prezenta „idolilor” de tot felul in spatiul ei de constiinta. (Vasile Musca)
„Intrucat, in scurt timp, va trebui sa ma adresez omenirii cu cea mai grea solicitare care i-a fost prezentata vreodata, mi se pare imperios necesar sa spun cine sunt. In principiu, ar trebui sa se stie: caci nu m-am lasat «neatestat». Dar discrepanta dintre maretia misiunii mele si micimea contemporanilor mei si-a gasit expresia in faptul ca nici nu am fost auzit, nici nu am fost vazut. Traiesc pe propriul meu credit, sa fie poate o simpla prejudecata faptul ca traiesc?… Este de ajuns sa stau de vorba cu vreun «om cultivat», care vine vara in Engadina de Sus, ca sa ma conving ca nu traiesc… In aceste imprejurari, este o indatorire impotriva careia obisnuinta mea si, mai mult chiar decat aceasta, mandria instinctelor mele, se revolta, anume aceea de a spune: Auziti-ma! caci eu sunt cutare si cutare. Inainte de toate, nu cumva sa ma confundati!” (Friedrich Nietzsche)
4. Noi, filologii
"Nietzsche despre filologia clasica – iata un subiect cu adevarat palpitant, prilej de satisfactii unice pentru amatorul de a urmari fascinantul spectacol al cunoasterii de sine. Caci acest subiect inseamna, de fapt, Nietzsche despre el insusi si in acest sens pledeaza chiar propria sa marturie – „Filologii sunt asemenea oameni care folosesc sentimentul apasator pe care il provoaca infirmitatea proprie omului modern pentru a castiga cu el bani si paine. Ii cunosc, eu insumi sunt unul dintre ei” (Noi, filologii – fr. 170). Mai precis, este vorba de o ipostaza a personalitatii spirituale nietzscheene considerata din unghiul evolutiei sale interne; dar, nu o ipostaza oarecare, ci una esentiala, nu pentru simplul motiv ca este cea dintai, ci pentru ca este cea mai profunda, cea care i-a marcat definitiv orizontul de cultura si de gandire si a lasat o amprenta durabila in desfasurarea destinului personal al omului."
Cartea CADOU este Nietzsche si muzica:
Viata marelui ganditor german, supranumit sihastrul de la Sils Maria, a fost plina de stralucire dar si de aspecte mai putin cunoscute publicului larg.
Intre acestia se numara patima fata de muzica a autorului Stiintei vesele si Asa grait-a Zarathustra dar si relatia de formare si de profunda iubire avuta cu Richard Wagner si sotia sa, minunata Cosima – prezente vii in aceasta monografie eseistica, ce contine fragmente din corespondenta acestor monstri sacri ai culturii universale, corespondenta in urma lecturii careia te alegi cu o imagine calda, expresiva.
