Pachet Mircea Eliade 6. Domnisoara Christina. Sarpele. La tiganci. Maitreyi

Domnisoara Christina. Sarpele

Recitesc, pentru o noua editie, Domnisoara Christina. Sunt surprins de valoarea ei. Cartea aceasta, pe care n-o mai rasfoisem din 1936, cand am scris-o si publicat-o, mi se parea ratata, sugestionat si eu de corul criticilor si a unora dintre prieteni, care o considerau fie perversa, fie erotica, fie de un fantastic factice. Azi, imi dau seama ca ma inselasem si sunt sigur ca, in douazeci sau cincizeci de ani, cartea aceasta va fi redescoperita. Unii nu inteleg de ce Simina are noua ani; precocitatea ei erotica ii dezgusta. Dar tocmai pentru a face limpede faptul ca Simina e o posedata, o demonica, i-am dat varsta de noua ani. La paisprezece-cincisprezece ani ar fi avut aerul unei precocitati maladive, dar in ordinea fireasca a lucrurilor – tocmai ce voiam eu sa evit.(Mircea Eliade)

La tiganci. Nuvele fantastice

Fantasticul lui Mircea Eliade este benign, o revansa a Vietii, a frumusetii si fecunditatii ei inepuizabile. Din acest punct de vedere, el ramane, dupa parerea mea, in mod decisiv romanesc, pentru ca litera­tura romana imi pare a fi una dintre putinele literaturi ale lumii in care fantasticul n-a devenit niciodata grotesc, tragic, sumbru, pastrandu-si puritatea lirica, de alternativa mai buna si mai frumoasa a Realului. Iata de ce originalitatea acestui scriitor roman de reputatie mondiala sprijina si exprima indiscutabil o spiritualitate romaneasca.(Sorin Alexandrescu)

In aceste pagini de proza fantastica, de imaginatie, Eliade da o forma memorabila axiomei fundamentale a viziunii lui asupra lumii, conform careia orice hierofanie are drept consecinta revelarea sacrului ascuns in profan. Gratie amprentei inconfundabile a stilului sau, in aceste nuvele el reuseste sa neutralizeze frontiera dintre real si fantastic, pana intr-acolo incat sa le transforme in categorii indistincte si intersanjabile. Acest miracol se infaptuieste prin mijlocirea simbolului, mediator intre sacru (domeniu al ininteligibilului si al arhetipalului) si experienta umana (limitata la sfera perceptibilului si empiricului).(Giovanni Casadio)

Maitreyi

Maitreyi se imbina pe doua planuri, aproape fuzionate: al luciditatii masculine si al evocarii de poetica naratiune a unui senzualism de magie erotica. Modern prin cea dintai inclinatie, dovedind o neliniste intelectuala si un dubiu nervos de om al veacului–dl Mircea Eliade se abandoneaza unei instinctive si patetice simplitati in crearea mitului erotic nascut din pasiunea eroinei. In centrul romanului este fara indoiala figura imateriala si totusi de o prezenta carnala atat de vie a Maitreyiei. Fiinta umana si aspiratie metafizica, naivitate animala si trecere lunara printre nori diafani, ingenuitate si rafinament, pudicitate si indrazneala impetuoasa, pachet de senzatii forte si prelungire de vis magic, consumare de simturi si ecou de adoratie mistica–in aceasta armonie de antinomii traieste ca intr-o transa nefericita Maitreyi. (Pompiliu Constantinescu);