– Intamplari in irealitatea imediata
– Vizuina luminata. Jurnal de sanatoriu
– Inimi cicatrizate
Intamplari in irealitatea imediata – Max Blecher
Aceasta carte, esential metafizica, […] nu are "subiect". Dar "subiectul" este insusi eroul si viata sa interioara cu urcari si caderi; de altfel, asa este lumea, fara subiect, anosta. Totusi, cartea domnului Blecher se citeste cu un interes crescand. Intamplarea a facut ca d. Blecher sa aiba nu numai aspiratii metafizice, ci si talent literar si, unor expuneri de probleme, unor marturisiri, sa urmeze "intamplari" de-o poezie fantastica neasemuita; atmosfere create dintr-o fraza, dintr-o imagine; pagini de-o fragezime sau de-o putere de viziune cu totul rare; o sensibilitate ascutita, morbida da expresie tuturor aventurilor sale. (Eugen Ionescu)
Vizuina luminata. Jurnal de sanatoriu
Ma gandeam nu la moartea lui [Max Blecher], care a fost in sfarsit induratoare, ci la viata lui, care ma cutremura. Era o suferinta prea mare pentru a primi o compasiune, o tandrete. Putin strain a ramas mereu baiatul asta, care, in atrocea lui durere, traia ca intr-o alta lume. Niciodata n-am putut avea fata de el un mare elan, o totala deschidere. Ma speria putin, ma tinea departe, ca la portile unei inchisori, in care nu puteam patrunde, din care nu puteam iesi. Imi spun ca aproape toate convorbirile noastre aveau ceva stingherit, ca si cum le-am fi avut intr-un "parloir". Si dupa ce ne desparteam, unde se intorcea el? Cum era acolo unde se intorcea? (Mihail Sebastian)
Inimi cicatrizate
In romanele lui, suferinta se manifesta ca situatie-limita, cu acel accent definitiv, inevitabil, propriu in mod necesar fiintei in intregul ei, peste individualitati ce pot parea uneori ca nu sufera. Fiindca nu poate fi abolita, suferinta nu este, la Blecher, combatuta, ci integrata in fiinta umana. Constiinta ca lupta impotriva suferintei nu da decat rezultate precare face parte aici din insusi textul literar, in care aceasta suferinta stapaneste imuabil. Oricat i s? ar impotrivi si oricat de straina ar resimti-o, personajele lui Blecher o considera ca pe ceva ce le apartine. Mai autentice in nefericire decat in fericire, ele se vad din adancul lor indemnate sa caute cu putere, in orice conditii – maxime ori minime -, fericirea. Dar, pastrandu-se in existentialitate, ele stravad fericirea prin ceata de neinlaturat a suferintei ca nesfarsita ispita transcendenta. (I. Negoitescu)
