Primul om
In 4 ianuarie 1960, pe drumul de intoarcere la Paris dinspre casa din Lourmarin, masina in care se afla Albert Camus se izbeste de un platan, iar scriitorul moare pe loc. Pe scaunul din spate al automobilului este gasita o geanta cu un manuscris intitulat Primul om. Ultimul roman al scriitorului a ramas neterminat: o proba originala a geniului sau, care permite cititorului sa se apropie de personalitatea lui si sa-i savureze din plin scriitura, mai exaltata si pasionanta aici decit in alte carti. Inspirat din propria viata si din copilaria petrecuta in Algeria, Camus isi propunea, ambitios, un roman in trei parti: numai prima a fost scrisa, in vreme ce a doua este doar schitata, iar ultima lipseste cu totul. Scriitorul se intoarce, aici, spre lucrurile pe care le iubeste cel mai mult: tatal, mama, invatatorul, strazile Algerului. Si, din mijlocul saraciei, al muncii din copilarie si-al razboiului, razbate, totusi, fericirea tineretii.
„Citi pe mormint data nasterii tatalui sau, pe care des-coperi cu prilejul acela ca n-o cunostea. […] Brusc, il izbi un gind care-l zgudui aproape fizic. Avea patruzeci de ani. Omul inmormintat sub lespedea aceea si care fusese tatal sau era mai tinar decit el.
Si valul de tandrete si de mila care-i umplu brusc inima nu era miscarea sufleteasca ce-l poarta pe fiu spre amintirea tatalui disparut, ci compasiunea emotionata pe care un om matur o resimte in fata copilului pe nedrept asasinat – ceva nu era aici in ordinea fireasca a lucrurilor si, la drept vorbind, nu exista nici o ordine, ci doar nebunie si haos acolo unde fiul era mai in virsta decit tatal. Insiruirea timpului insusi se sfarima in jurul lui, nemiscat intre acele morminte pe care nu le mai vedea, iar anii incetau sa se mai orinduiasca urmind acel mare fluviu care curge spre propriul capat.” (Albert Camus)
Ciuma
"Sobolanii incep sa moara pe strazile din Oran. E semn de ciuma, confirmata destul de greu de medicii orasului. Fiindca autoritatile se misca incet si declara carantina abia dupa ce epidemia nu mai poate fi stapinita, doctorul Rieux, unul dintre primii care au stiut cu ce se confrunta, organizeaza el insusi echipe de interventie. Orasul abia respira sub amenintarea mortii; oamenii sint inchisi intre zidurile lui si privesc neputinciosi cum flagelul loveste din ce in ce mai aproape. Aparut in 1947, Ciuma este considerat unul dintre cele mai profunde si mai influente romane ale secolului trecut. Departe de a fi doar o poveste despre ciuma, el vorbeste in egala masura despre marile catastrofe ale epocii, despreciuma brunace a devastat Europa in secolul XX. Lasitate, daruire, nesabuinta, iubire, credinta si disperare, toate se amesteca si se impletesc intr-o carte despre om si umanitate.
Dumneata ai dreptate, Rambert, ai intru totul dreptate, si pentru nimic in lume n-as vrea sa te fac sa te intorci de la ceea ce ai de gind si care mi se pare ceva drept si bun. Trebuie totusi sa-ti spun urmatoarele: nu este vorba de eroism in toate astea. E vorba de cinste. Este o idee care poate sa te faca sa rizi, dar singurul mod de a lupta impotriva ciumei este cinstea.
Ce este cinstea? zise Rambert, cu un aer deodata serios.
Nu stiu ce e in general. Dar in cazul meu stiu ca ea consta in a-mi face meseria.
A! zise Rambert furios, eu nu stiu care e meseria mea. Poate ca intr-adevar gresesc alegind iubirea.
Rieux il privi patrunzator:
Nu, zise el cu putere, nu gresesti.(Albert Camus)"
Mitul lui Sisif. Eseu despre absurd
Publicat in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial si devenit una dintre cele mai marcante opere ale secolului XX, Mitul lui Sisif este o cautare filozofica a unui raspuns la intrebarea epocii si o expunere magistrala a teoriei absurdului, pe care Albert Camus a dezvoltat-o in toata opera sa, despartindu-se de ideile nihiliste si existentialiste din perioada, cu care a fost asociat in nenumarate rinduri. Pornind de la o meditatie asupra sinuciderii ca raspuns la intrebarea daca viata merita sau nu traita, Camus isi poarta cititorul intr-o explorare a ideilor moderne despre conditia umana – de la Nietzsche si Kierkegaard la Dostoievski si Kafka –, la capatul careia omul modern, coplesit de angoasa si oglindit exemplar in figura tulburatoare a damnatului Sisif, va descoperi calea si singurul sens de a trai in aceasta lume fara sens – revolta, libertatea si pasiunea vietii prin constientizarea si imbratisarea absurdului ce guverneaza intreaga existenta.
„Paginile urmatoare evoca o sensibilitate absurda prezenta sporadic de-a lungul secolului – si nu o filozofie absurda, pe care vremurile noastre, la drept vorbind, nici nu au cunoscut-o. O onestitate elementara ne obliga sa aratam din capul locului ce datoreaza ele unora dintre spiritele contemporane. Departe de mine intentia de a trece sub tacere acest lucru, dimpotriva, ele vor fi citate si comentate pe tot parcursul acestei lucrari. […] Il vad pe acest om coborind cu pas greoi, dar masurat, indreptindu-se spre chinul al carui sfirsit nu il va cunoaste. Momentul acesta asemenea unei respiratii, care se intoarce cu aceeasi certitudine precum nefericirea lui, momentul acesta este cel al constientizarii. In fiecare clipa in care paraseste culmile si coboara, apropiindu-se din ce in ce mai mult de birlogul zeilor, el este superior destinului sau. Este mai puternic decit stinca lui.” (Albert Camus)
Albert Camus (1913-1960), romancier, dramaturg si filosof francez nascut in Algeria, a absolvit Universitatea din Alger si a fost citiva ani jurnalist la Alger républicain. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial a fost membru al Rezistentei Franceze si editor al publicatiei clandestine Combat. Dupa razboi a colaborat la publicatii prestigioase din Franta, fiind una dintre vocile influente ale stingii democrate. Tot in aceasta perioada a publicat o serie de romane si eseuri filosofice cu impact persistent, printre care Strainul (1942), Mitul lui Sisif (1942), Ciuma (1947), Caderea (1956), Exilul si imparatia (1957). In 1957, la doar 44 de ani, Camus a primit Premiul Nobel pentru Literatura.
Strainul (Top 10+)
La doar citeva luni dupa ce nu manifestase nici o umbra de sentiment la inmormintarea mamei lui, protagonistul romanului Strainul, Meursault, ucide un arab. Este momentul cind povestea se desparte. Mai intii ne poarta spre trecut, unde asistam la viata relativ banala a unui functionar din Alger: moartea mamei, prietenia cu vecinul Raymond, relatia cu o fosta colega de serviciu, ajutorul dat lui Raymond ca sa se razbune pe o iubita presupus infidela. De aici insa lucrurile devin tot mai tensionate, caci iubita lui Raymond e algeriana, iar fratele ei ii va urmari pe francezi ca sa-i razbune onoarea. Meursault il intilneste la un moment dat pe plaja si il impusca, intr-o clipa de inexplicabila dezorientare. Romanul a fost descris in multe feluri: portretul unui sociopat, o critica a societatii care nu accepta in rindurile ei insi aparent lipsiti de orice umanitate sau, dintr-o alta perspectiva, o poveste postcoloniala.
