Pachet Arta conversatiei, Dramatizare si Singuratatea unei femei

1. Arta conversatiei – Ileana Vulpescu

Eu cred ca autorul vede realitatea cu anumiti ochi inainte de a se apuca sa scrie o opera, proces invers pentru cititori. Un anumit fel de viata il duce desigur, pe scriitor la un anumit fel de literatura, in care este foarte greu sa stabilesti cat la suta este rezultatul al realitatii si cat al interpretarii ei. Dozajul lor depinde-cred eu- in primul rand de structura scriitorului, de capacitatea lui de a transforma realitatea in metafora. Cu cat aceasta capacitate este mai mare cu atat elementul real din viata de toate zilele a scriitorului va transparea mai putin in opera” - Ileana Vulpescu

2. Arta conversatiei. Dramatizare – Ileana Vulpescu

Arta conversatiei a reprezentat, nu intamplator, un succes de librarie.

Aceasta si datorita faptului ca autoarea, Ileana Vulpescu, apreciata deja prin romanul „Ramas bun”, a creat aici un personaj reprezentativ atat pentru tipul de sensibilitate al acestui, sa-i spunem „gen”, cat si in raport cu asteptarile publicului larg.

Critica literara a comentat favorabil evenimentul, circulatia romanului fiind de asemenea un fapt semnficativ.

De aici s-a nascut ideea unei dramatizari, creand astfel posibilitatea de a-l reprezenta scenic, prelungindu-i „viata”pe coordonatele artei spectacolului.

3. Singuratatea unei femei – Ileana Vulpescu

La o masa in gradina unui restaurant.

Alexandru (figura de pensionar care a fost cineva la viata lui – sigur pe sine, usor apatic. O priveste pe Sanziana cu un licar de lumina, dar si de invidie. A terminat de mancat si isi toarna vin intr-un pahar. Sanziana are in fata o cafea). Chiar nu vrei sa mananci nimic?

Sanziana: Nu, multumesc.

Alexandru: Poate o picatura din vinul asta: e-o „Feteasca regala“ excelenta.

Sanziana: Nu de mancare si de bautura-mi arde mie acum.

Alexandru: Iti mai aduci aminte prima noastra iesire la restaurant? Era intr-o vara, la fostul Vasile Roaita… Aveai… Oare ce varsta aveai?

Sanziana: Nouasprezece ani.

Alexandru: Exact… Tin minte c-am comandat icre negre si sampanie. Doamne… cum trece vremea… Sa stii ca nu te-ai schimbat prea mult… Se pare ca timpul si timpurile, cum iti placea sa spui, nu te-au afectat cine stie cat! Ai vreun secret al conservarii?

Sanziana (a paguba, ironic): Caracterul!

Alexandru: A, dupa cate vad, ma-ntampini de pe pozitii de forta!

Sanziana (stapanindu-se cu greu): Ca mi-ai facut praf tineretea…

Alexandru: Totul se face praf, doamna.

Sanziana: Ca mi-ai umilit existenta, timp de zece ani cat a durat casnicia noastra, aproape c-am inteles; ca m-ai lasat sa numar francul, cand tu castigai nu gluma, ca m-ai lasat cu un copil, bineinteles.

Dar sa vrei, si se pare c-ai reusit, sa-mi furi si copilul, asta intrece orice masura si e peste puterea mea de-ntelegere. Te rog sa-mi lasi fata-n pace! De ce trebuie sa profiti mereu de cate-o conjunctura cand sociala, cand familiala?!