Originea si sensul democratiei

Inainte de greci, ceva corespunzator acestui cuvant n-a existat. Si a fost oare „tirania", „despotismul" ce se inchipuie? Poate ca nu. La greci chiar, „democratia" e o idee ateniana si Grecia n-a fost toata Atena, ba uneori n-a fost mai ales Atena. Dar, dupa ce grecii au gasit cuvantul pentru a imbraca notiunea, romanii n-au cautat o expresie, pentru ca aceasta notiune insasi li era straina.
Tot Evul Mediu, care nu a fost o epoca de intunerec si de sclavie, n-a intrebuintat nici in Vestul latin, nici in Bizantul de limba greceasca acest termin. si nici oamenii Renasterii, traind satisfacuti in tiraniile si monarhiile ei. Nici epoca de divinisare a regalitatii, care e secolul al XVII-lea.
Pentru „filosofii" din al XVIII-lea, notiunea democratica e cuprinsa in formula de „natiune", care nu inseamna grup privilegiat ca in Evul Mediu, nici fiinta organica asa cum o intelegem noi. Si boierii munteni inaintati, elevi ai preceptorilor francesi, cetitori ai literaturii francese, cer ca ai lor sa fie considerati ca natie. E vremea francmasonilor romani, „farmasonii", cari traduc din frantuzeste regulele ordinului.
Revolutia francesa traieste pe conceptul de „natiune". Autorii de pamflete manuscrise, la noi, cantaretii Carmagnolei, „filfisonii cu Vive le son du canon", sunt democrati fara a-si zice asa. Dupa ei, „ciocoii" din Moldova de la 1821, „carvunarii" (carbonarii cari aduc Domnia pamanteana, traducatorii, in Constitutia proiectata, ai Dreptului omului cetateanului, fac si ei fara titlu opera democratica.
Numai revolutia francesa de la 1848 cauta a crea o „Republica democratica si sociala". Ai nostri se iau dupa dansii. Rossetti e sigur ca „democratia va triumfa". Dar Balcescu il acusa ca doreste „abolitia de proprietatea individuala apamantului".
N. IORGA