Sunt poeti sau simpli versificatori pentru care constrangerile prozodice ale textului, artificiul tehnic si rima insolita reprezinta totul. Serban Foarta este exemplul cel mai bun. Pentru Ioan Es. Pop, ca si pentru celalalt exponent al generatiei ’90, Cristian Popescu, acestea nu aduc decat o limitare, fara justificare, a poeziei, datoare sa-si creeze si sa impuna propriile reguli. Indiferent la conventionalismul clasicist si la tiparele consacrate de o lunga traditie, autorul „nouazecist“ desfiinteaza barierele dintre genurile literare, facand ca discursul liric si cel epic sa se amestece pana la indistinctie. Poemul prozastic sau proza poematica vor aspira si praful prozaismului, obtinand din registrele comunicarii obisnuite si din piesele uzate ale limbajului „de zi“ o lirica aparent bruta; de fapt, mai subtila, ascunzandu-si sau chiar anulandu-si retorica. Daniel CRISTEA-ENACHE
