Opera Poetică / Απαντα Τα Ποιηματα

In contrast cu mai toti optzecistii, chiar si cu cei mai plurivalenti, Liviu Antonesei se plimba lejer pe aproape toata plaja umanioarelor, fie trecind nonsalant de la psihologie la teorie literara, de la sociologie la istorie literara ori de la stiintele educatiei la filosofie sau critica literara imediata, fie amestecindu-le cu arta intr-o eseistica euforica si euforizanta, de-a dreptul carismatica prin pasiunea dezbaterii. Pe cit se mai poate asa ceva, e un uomo universale; si nu doar unul de biblioteca, de activitate contemplativa, ci si unul implicat in viata cetatii, cu interventii publicistice prompte si analize riguroase de situatii. […] Mobilitatea spirituala si creativa a lui Antonesei culmineaza insa in proza pe care o scrie (mai rar, ce-i drept) si, desigur, in poezie. Caci din multele care e,  Antonesei e intii de toate poet. Poate chiar Poet. – Al. Cistelecan

    „Pharmakon

 Zi cenusie, cameristele ploii au ridicat jaluzelele –

 sangele noptii s-a scurs pe rigole.

 La ghisee de aur sint angajati autorii de versuri bine lucrate – pasarea zboara spre cer.

 Magma pulsatorie sub asfalt, copacul singur in calea

 vantului rece – siberie a sufletului, tu!

 Vai, vorbesc eunucii spiritului, agricultori epici pe

 cimpul intins si pustiu – capete uriase de lut printre ierburi uscate.

 In acea dimineata ce face poetul? El poate sa taca.”