Omul Portocaliu si alte povestiri terapeutice

Un pacient devine portocaliu dupa ce mananca aproape doi ani doar morcovi, un tanar se indragosteste si se logodeste cu un… sapun, iar altul, "inghititorul de manusi", le devoreaza in momentul extazului erotic. O pacienta ii incredinteaza terapeutei sale secretul inainte de a muri, iar alta scapa de amintirea violului. Acestea sunt doar o parte dintre cele treisprezece cazuri terapeutice prezentate de psihiatra Doina Cosman intr-o inedita culegere de povestiri. Dincolo de "exotismul" cazurilor, cartea istoriseste o serie de intalniri umane si empatice intre tamaduitor si suferind. Axat pe o patologie diversa si centrat asupra spatiului cultural romanesc, volumul ilustreaza, pentru publicul larg, modul complex in care interactioneaza psihiatrul cu pacientii sai. Autoarea prezinta detalii vii si explicatii necesare despre diagnostic, medicatie si interventii psihoterapeutice.

Doina Cosman, prof. univ. la Universitatea de Medicina si Farmacie „Iuliu Hatieganu" din Cluj Napoca, este medic primar psihiatru si psihoterapeut acreditat in terapie cognitiv comportamentala de Institutul Albert Ellis din New York si Colegiul Psihologilor din Romania. Este membru de onoare al Asociatiei Mondiale de Psihiatrie si al Asociatiei Mondiale de Psihiatrie Sociala. In anul 2011 a fost distinsa cu Medalia Kraepelin-Alzheimer a Universitatii Ludwig Maximilian din München.

Am clipit din ochi in semn de acceptare, incercand sa gasesc un raspuns sincer la intrebarea pacientului meu. "Cine sunt eu?" Desigur, in cursul pregatirii pentru a deveni psihoterapeut, trecusem prin faza obligatorie de autocunoastere, dar parca intrebarea Omului Portocaliu era mai ascutita, tintea mai adanc in profunzimile psihicului meu. Sosise momentul in care eu trebuia sa ma privesc in oglinda.

– Autoarea

De-a lungul vietii am tot inaltat ziduri. La un moment dat, m-am hotarat sa construiesc un pod. Unul care serveste deopotriva calatoriei, dar si terapiei. La capetele acestui pod se gasesc, pe o parte, terapeutul, iar pe partea opusa, pacientul. Daca tamaduitorul porneste pe pod cu fata inainte, avandu-l in vizor pe cel ce vine spre el, suferindul porneste pe pod cu spatele. El merge cumva in orb, fara sa stie cati pasi are de facut pana va ajunge la cel ce ii ofera darul eliberarii de suferinta.

– Autoarea