Omphalion

Sa fie Omphalion un centru al lumii, o piatra sub care isi intinde aripa ingerul mortii sau Divinitatea insasi, cea care cheama sufletele inapoi, in esenta lor, rupandu-le brutal de materialitate cand vine vremea?

Sa fie Omphalion universul prin care calatoreste spiritul nelinistit al artistului, un loc in care se poate aseza ca pe o piatra magica pentru a-si pune sub lupa propria viata sau un loc din care isi poate vedea viata ca pe un film?

Si as spune ca Omphalionul lui Mihai Eugen Marinescu pare a fi personajul care joaca toate rolurile, concepe filmul, este actor si regizor, dar reprezinta si un loc care se extinde si, uneori, se comprima in spatiu si-n timp pentru a cuprinde telul ascuns al calatoriei omului (autorului) in propria-i viata.

Poate nu intamplator cartea autobiografica de fata incepe cu un vis premonitoriu, pe care intuitiv autorul il implineste, descriindu-si cu umor cea mai critica perioada a vietii sale, suferinta cauzata de acel Covid teribil, care secera oamenii la inceputul Pandemiei, in anul 2020. Din acest punct de vedere, el reuseste sa puncteze un moment istoric al vietii pe Pamant, Pandemia de Covid, si framantarile artistului lovit de boala.

Ironia si autoironia par a fi mijloacele literare sau, mai bine spus, expresiile emotionale de care se foloseste Mihai Eugen Marinescu pentru a descrie universul propriei existente, mai ales in momentele tragice sau in cele tensionate. El pare sa confirme ca „acela care rade de el insusi, are de cine sa rada toata viata”, realizand o alchimie robusta a rasului cu plansul, a luminii cu intunericul, a vietii cu spaima de moarte, a copilariei cu batranetea etc… Timpul prezent se amesteca intr-un mod fascinant cu trecutul, iar uneori autorul pare ca se apropie de viitor fara sa-si ascunda profunda neliniste pe care o simte, mai ales in perioadele de boala.

Viata boema si interesanta a artistului plastic Mihai Eugen Marinescu reprezinta firul fundamental al cartii sale, care este o autobiografie ”altfel”, atipica, un fel de autoportret al artistului, la fel de bine surprins in cuvinte ca portretul pe o panza sau ca expresia profunda a unei sculpturi. Sunt deosebit de surprinsa de scrisul sau fluent, amuzant, ironic, plin de efuziuni romantice, dar nu-i un romantism dulceag, ci unul care descrie o sensibilitate interioara aparte, dar si o constitutie evident intelectuala.

Frumusetea si profunzimea unora dintre lucrarile sale plastice, tablouri sau sculpturi, pe care le-a presarat in Omphalion, m-au incantat de-a dreptul si m-au determinat sa simt si sa cred ca avem de-a face cu un artist, care poate manui la fel de bine pensula si culorile, dalta, dar si stiloul. Ca Mihai Eugen Marinescu scrie la fel de bine cum picteaza sau sculpteaza este pentru mine un fapt concret, care ma determina sa cred ca ar fi putut face o cariera stralucita si in literatura, daca ar fi vrut asta. Dar, niciodata nu-i prea tarziu.

”Omphalion” este o carte frumoasa, pe care autorul parca ar fi pictat-o in cuvinte, oferind cititorului un tablou deosebit, din care radiaza lumina si gratia spiritului unui adevarat artist. ”

Maria Timuc