O teza de doctorat la Dumnezeu. Exercitii de gandire. Antologie de Gabriel Liiceanu

„Dragomir nu-si propusese sa aiba nici un «destin cultural». Spre deosebire de Noica, ce-si pregatea in noaptea istoriei, scriind tenace si incapatanat, viitoarea iesire la lumina ca opera, Dragomir isi asuma dintru inceput istoria ca noapte eterna si se retrage in intimul pur al luminii sale interioare. Daca nu gresesc, cred ca e singura gandire specializata filozofic din istoria Europei care s-a decuplat total de orice manifestare culturala prezenta sau viitoare. Gandirea lui Dragomir este neverosimil de pura tocmai pentru ca nu «iese pe strada», nu ia parte la dispute si nu se hraneste din vanitatea participarii la turniruri intelectuale. Ea reprezinta performanta pura a posibilitatii de filozofare a unei fiinte care se exerseaza intr-o catacomba a istoriei.

In frenezia lui de a intelege totul era ceva din psihologia unui etern student care abordeaza Creatia ca pe o tema si care se pregateste asiduu pentru ziua in care urmeaza sa fim examinati de Dumnezeu. De altfel o stie si o spune, in 8 ianuarie 1993, intr-o formidabila nota din carnetele intitulate Seminte: «In fond, eu fac o teza de doctorat la Dumnezeu.» Lucrul cel mai important care s-a intamplat in viata lui Dragomir este tocmai acesta: la un moment dat, si-a schimbat conducatorul tezei. A trecut de la Heidegger la Dumnezeu.“ (Gabriel LIICEANU)

Fiecare suntem un amestec de ceea ce suntem, ce credem ca suntem si ce am vrea sa fim.

Viata e un joc pe viata si pe moarte, in care, la sfarsit, credem ca stim ce-ar fi trebuit sa facem.

Filozofia e poate indeletnicirea cu de toti cunoscutele si de nimeni stiutele.

Comunismul e o minciuna, democratia e un neadevar.

50 de ani de nemultumiri si ura conteaza, nu?

De aproape 70 de ani „acasa“-ul meu e filozofia.

ALEXANDRU DRAGOMIR s-a nascut in 1916 la Zalau. Dupa absolvirea studiilor de drept si filozofie la Universitatea din Bucuresti (1933-1939), pleaca la Freiburg pentru a-si da doctoratul in filozofie cu Martin Heidegger. Ramane la Freiburg vreme de doi ani (1941-1943), dar, in preajma sustinerii doctoratului, este rechemat in tara si trimis pe front. Dupa 1948, din cauza conjuncturii istorice, devine un filozof clandestin: este cunoscut intr-un cerc foarte restrans si nici macar prietenii nu stiu daca preocuparile sale filozofice se concretizeaza sau nu intr-o opera. Moare in 2002 fara sa fi publicat vreodata ceva. Abia dupa moartea sa ies la iveala „caietele Dragomir“ continand un uimitor exercitiu de gandire solitara. Debuteaza postum cu volumul Crase banalitati metafizice (Humanitas, 2004; editie ingrijita de Gabriel Liiceanu si Catalin Partenie). I-au mai aparut (tot la Editura Humanitas), in 2005, cel de al doilea volum, Cinci plecari din prezent. Exercitii fenomenologice (editie ingrijita de Gabriel Liiceanu), in 2006, Caietele timpului (editie ingrijita de Bogdan Minca si Catalin Partenie), iar in 2008, Seminte (editie ingrijita de Gabriel Liiceanu si Bogdan Minca). Revista Studia Phaenomenologica i-a dedicat un numar (IV, 3-4, 2004) ce contine comentarii (in franceza, germana si engleza) despre personalitatea si opera sa, precum si o serie de texte ale lui Dragomir traduse in franceza si engleza. Editarea scrierilor originale ale lui Alexandru Dragomir se incheie cu Meditatii despre epoca moderna.