O singuratate prea zgomotoasa

Inaintez, ma opresc in dreptul lui si zic: „Buna ziua, domnule Hrabal, cum va simtiti la o suta de ani?“ „Prind puteri, zice, imi recapat increderea. Primii o suta de ani sunt cei mai grei, ca dupa aia… Si inca ceva, daca tot esti tanar si te mananca sa scrii, spune-le asta scriitorilor, din partea mea: asa va trebuie daca n-ati putut sa stati pe curu' vostru.“„Bine, zic, dar cititorilor ce sa le spun?“ „Cu cititorii eu nu mai am nicio treaba“, mi-a mai zis si s-a uitat in jos, poate la petele de pe fata de masa, poate la cizmele de cauciuc cu care era incaltat, poate la porumbeii care-l asteptau cuminti sub masa. – Marin Malaicu-Hondrari

Lumea avea nevoie de o carte despre dragostea pentru carti si cu siguranta o astfel de carte trebuia scrisa de Hrabal. Dinaintea cui altcuiva stiau cuvintele sa se impleteasca mai frumos daca nu a batranului caruia ii placea atat de mult sa hraneasca porumbeii? (Beatrice Feleaga, redactor Editura ART)