Ion Neculce s-a nascut in anul 1672, in satul Prigorenii Mici (azi Ion Neculce) din judetul Iasi. Tatal sau a fost Avram Neculce vistiernicul, se pare grec de origine, iar mama – Catrina era fiica vistiernicului Iordache Cantacuzino si a Catincai Bucioc.
Al doilea sot al Catrinei a fost Enache (Ienachi) gramaticul, tatal vitreg al cronicarului. In anul 1686, un podghiaz polon (podghiaz sau poghiaz = grup de ostasi care executa o incursiune pe teritoriul strain cu scopul de a jefui) a ars conacul familiei de la Prigoreni si l-a ucis pe Enache. Catrina cu copiii (mai avea doua fete) a fost nevoita sa plece in Tara Romaneasca, pentru a se adaposti la rudele de acolo, la stolnicul Constantin Cantacuzino. Ea mai era insotita de mama ei, Iordachioaia, si de fratele ei, Iordachi stolnicul.
In 1691 se intoarce in Moldova, unde capata slujba de postelnic. In 1700 era vataf de aprozi, apoi devine vel-aga ( mare aga, rang boieresc, echivalent sefului politiei), fiind insarcinat cu gazduirea solului polon Rafael Leszczynski in Iasi. In aceeasi perioada s-a casatorit cu Maria, fiica biv-hatmanului Lupu Bogdan, nepoata de sora a lui Dimitrie Cantemir.
Sub Antioh Cantemir a inaintat pana la rangul de vel spatar, si, dupa ce a stat retras un timp, a fost facut mare hatman (1710-1711) de catre Dimitrie Cantemir, la trecerea acestuia de partea lui Petru cel Mare si a luat parte la razboiul rusilor cu turcii.
Dupa ce rusii au pierdut razboiul, in batalia de la Stanilesti (1711), Neculce a trecut cu Cantemir in Rusia si a stat acolo cativa ani, pana la 1719, dupa care, capata invoirea de a intra in Moldova, sub domnul Mihai Racovita. "Atunce [zice Neculce] si mie mi s-au ispravit ferman de la Poarta de pace. Si-am venit la pamantul mieu, zabovind in strainatate 9 ani, 2 ani la Moscu si 7 ani in Tara Leseasca, cu multe valuri si supar, care nu le mai poci insira cu condeiul meu" A trait la mosia sa din Boian.
A primit marea dregatorie de vel vornic al Tarii de Sus, acordata de Grigore al II-lea Ghica, in 1731. A murit dupa 1744, lucru ce se dovedeste prin ultimele cuvinte ale cronicii lui, unde spune ca Constantin Mavrocordat, fiind scos din domnia Moldovei, nu a stat mazilit nici un an intreg, ci a fost numit in Muntenia, ceea ce s-a intamplat in anul 1744.
In lucrarea sa „Istoria literaturii romane”, istoricul Gheorghe Adamescu spune: „Neculce a fost un militar distins, iar Petru cel Mare l-a pretuit mult si i-a aratat o deosebita simpatie. Tot asa era privit si de familia lui Cantemir si de ceilalti boieri; de aceea cand a voit sa se intoarca in tara, cu multa greutate a scapat de insistentele lor. El insa a tinut cu orice pret sa-si vada tara si nu s-a temut ca i se va intampla vreo nenorocire, vreo persecutie, ci – precum insusi zice – si-a pus nadejdea in Dumnezeu, care din toate l-a scapat.
